Trenul special al lui Kim Jong Un a părăsit miercuri Beijingul, după cea de a patra vizită a dictatorului nord-coreean la vecinul său, menită se pare să le pună de acord strategiile înaintea unui nou summit avut în vedere cu Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În această nouă vizită la principalul său aliat diplomatic, Kim a vizitat, potrivit presei sud-coreene, o fabrică şi s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Jurnalişti AFP au văzut garnitura trenului dictatorului nord-coreean sosind în Gara centrală din Beijing miercuri după-amiaza (ora locală), iar trenul nord-coreean a plecat din nou, la puţin timp după aceea, în lunga sa călătorie către frontiera cu Coreea de Nord.

Potrivit tradiţiei, Beijingul a păstrat secretul asupra programului vizitei lui Kim, care a sosit cu o zi înainte în capitala chineză.

Potrivit agenţiei de presă sud-coreene Yonhap, Kim a fost primit miercuri, timp de o oră, de Xi Jinping.

Cei doi au luat apoi cina în compania soţiilor lor, în cadrul solemn al Palatului Poporului.

Kim Jong Un pare că şi-a sărbătorit marţi ziua de naştere - în pofida faptului că data naşterii sale nu este cunoscută cu certitudine.

Potrivit Yonhap, ei au discutat mai ales despre al doilea summit pe care Kim Jong Un intenţionează să-l aibă cu preşedintele american Donald Trump, după întâlnirea lor istorică în Singapore, în iunie.

Potrivit unor experţi, tânărul lider de la Phenian caută susţinerea Beijingului cu scopul de a obţine de la Washington un început al unei ridicări a sancţiunilor internaţionale impuse Nordului din cauza programelor sale nuclear şi balistic, interzise.

”PIONI LA ÎNAINTARE”

Într-un discurs cu ocazia Anului Nou, Kim Jong Un a ameninţat să-şi schimbe atitudinea faţă de Washington dacă nu obţine satisfacţie, în contextul în care peninsula cunoaşte de un an o destindere spectaculoasă.

China s-a temut dintotdeauna de prăbuşirea vecinului său, care ar însemna un aflux de refugiaţi pe teritoriul său şi ar putea marca venirea trupelor americane la frontiera sa. Însă, în ultimii ani, ambiţiile nucleare ale Nordului au iritat-o. Dar Kim a avut mereu grijă să-l informeze pe Xi cu privire la discuţiile sale cu Statele Unite şi Coreea de Sud, iar relaţiile bilaterale par că s-au mai ”încălzit”.

”Dacă vrea să poată să reziste presiunilor americane, are nevoie să comunice în avans cu Xi, pentru a şti ce pioni să scoată la înaintare în negocierile cu Trump”, analizează politologul chinez Hua Po.

Liderul de la Phenian ”are nevoie de susţinerea domnului Xi pentru a le cere Statelor Unite să facă gesturi consecvente, precum ajutorarea Coreei de Nord şi normalizarea relaţiilor” cu ea, apreciază acest expert independent.

Dictatorul nord-coreean a efectuat prima sa vizită oficială în străinătate în China, anul trecut, după care s-a întâlnit cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi Donald Trump.

Preşedintele american tocmai a anunţat la Washington că Phenianul este pe cale să negocieze locul viitoarei întâlniri, însă nicio dată nu a fost dezvăluită.

Discuţiile între Phenian şi Washington cu privire la arsenalul nuclar nord-coreean se află în impas de la summitul din Singapore. Statele Unite subliniază că sancţiunile este necesar să rămână în vigoare atât timp cât Nordul nu renunţă la armamentul nuclear, iar Coreea de Nord cere relaxarea lor ”imediat”. China ar vrea, la rândul ei, ca membrii comunităţii internaţionale să relaxeze aceste sancţiuni.

”COTITURĂ STRATEGICĂ”?

Beijingul pare să dorească totodată să-i demonstreze lui Kim binefacerile miracolului economic chinez.

Phenianul - care a a făcut din Apărare prioritatea sa - a întreprins până în prezent doar reforme economice prudente şi rămâne înţepenit în cadrul colectivismului tradiţional.

Kim a vizitat miercuri o fabrică farmaceutică, în zona tehnologică a capitalei chineze, potrivit Yonhap.

China a sărbătorit luna trecută 40 de ani de la lansarea transformărilor economice care au făcut din ea o superputere industrială şi comercială. Ea poate servi ca model regimului nord-coreean.

În discursul său de Anul Nou, cel mai puternic om de la Phenian a dat asigurări că îşi va concentra eforturile asupra îmbunătăţirii traiului oamenilor şi luptei împotriva penuriilor.

”Anul 2019 oferă posibilitatea unei cotituri strategice” lui Kim Jong Un, consideră Lu Chao, un specialist în Coreea de Nord la Academia de Ştiinţe Sociale de la Liaoning, în nord-estul Chinei. Or, ”dacă vrea să dea prioritate dezvoltării economice, el are nevoie să coopereze cu China”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.