Talibanii, care şi-au sărbătorit marţi victoria, după plecarea din Afganistan, în noaptea de luni spre marţi a ultimilor militari americani cu aun avion...
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg consideră ”esenţială” păstrarea deschisă a aeroportului din Kabul şi a promis să nu-i uite pe cei care...
Statele Unite au părăsit Afganistanul cu o zi înaintea termenului-limită, în noaptea de luni spre marţi, când ultimul avion de tip C-17 aparţinând...
Talibanii şi-au sărbătorit victoria, după plecarea ultimilor militari americani din Afganistan, în noaptea de luni spre marţi, care pune capăt unui război...
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care prevede ”angajamentele” talibanilor în favoarea plecării ”sigure” a celor care vor să...
Talibanii îndeamnă din nou populaţia, la două săptămâni după ce au ajuns la Kabul, să nu-i fie frică, într-un mesaj al unui purtător de cuvânt al...
Gruparea jihadistă Statul Islamic din Khorasan (SIK), o denumire dată de tradiţia locală în Orientul Mijlociu Afganistanului şi Pakistanului, a revendicat...
O discuţie ”cu talibanii se impune”, aprecia preşedintele francez Emmanuel Macron la Erbil, în Kurdistanul irakian, în cadrul unui turneu de două zile...
Fostul trăgător de elită care l-a ucis pe Osama ben Laden în 2011 Robert O'Neill critică extrem de dur administraţia lui Joe Biden, pe care o consideră...
Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, care nu a apărut niciodată în public, se află în Afganistan, informează AFP.
Peste 90 de ţări, între care şi România, au anunţat, duminică seară, că au primit angajamentul din partea talbanilor că tuturor străinilor şi...
Un luptător taliban a ucis un cântăreţ de muzică tradiţională în provincia Baghlan din Afganistan, a anunţat, duminică, familia artistului, potrivit...
Talibanii au declarat sâmbătă că vor anunţa un nou guvern pentru Afganistan săptămâna viitoare şi se aşteaptă ca turbulenţele economice şi scăderile...
Sayed Sadaat a fost ministrul Comunicaţiilor în guvernul afgan înainte de a se muta în Germania în decembrie, în speranţa unui viitor mai bun. Acum el face...
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, contrazice informaţiile potrivit cărora gruparea ar fi înregistrat pierderi de vieţi în atacul de...
Statele Unite sunt criticate pentru decizia de a se baza pe talibani să asigure perimetrul aeroportului din Kabul, singurul din Afganistan care este deschis şi...
Cel puţin 60 de persoane au murit şi 140 au fost rănite joi în urma exploziilor care au avut loc în zona aeroportului din Kabul. Un oficial american a...
Aproximativ 100.000 de oameni au fost evacuaţi din Afganistan de Statele Unite şi partenerii de coaliţie începând cu 14 august.
Un reporter şi un cameraman de la ToloNews, unul dintre cele mai importante posturi afgane de ştiri, au fost bătuţi de talibani în timp ce realizau un...
Germania a afirmat, miercuri, că a primit asigurări de la talibani că afganii vor putea părăsi ţara cu avioane comerciale după retragerea trupelor...
Talibanii au anunţat, după redeschiderea băncilor din capitala Kabul, că au interzis afganilor să transfere dolari americani şi artefacte în străinătate.
Germania este pregătită să discute cu talibanii pentru a proteja câştigurile din ultimii 20 de ani, dar nu va oferi militanţilor vreun acord necondiţionat,...
António Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a transmis că ONU va rămâne în Afganistan în ciuda schimbării politice.
Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a declarat marţi, la o conferinţă de presă, că afganii nu mai au permisiunea din partea grupării...
Danish Siddiqui, fotoreporter al agenţiei Reuters, a fost ucis în luna iulie după ce a fost lăsat în urmă de forţele speciale afgane, a declarat generalul...