Gruparea jihadistă Statul Islamic din Khorasan (SIK), o denumire dată de tradiţia locală în Orientul Mijlociu Afganistanului şi Pakistanului, a revendicat tirurile de rachetă de luni vizând aeroportul din Kabul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Soldaţii califatului au ţintit aeroportul internaţional din Kabul cu şase rachete”, anunţă gruparea într-un comunicat.

Un reprezentant al talibanilor de la faţa locului a anunţat că cinci rachete au fost trase şi că ele cu fost interceptate de către sistemul antirachetă al aeroportului.

Potrivit acestui reprezentant al talibanilor, americanii au lansat apoi un atac aerian cu dronă vizând o maşină care a fost folosită în lansarea rachetelor, la aproximativ doi kilometri de aeroport.

”Eram în casă împreună cu copiii mei şi cu alţi membri ai familiei. Brusc au avut loc explozii”, a declarat un martor.

”Ne-am culcat imediat la pământ”, a adăugat el.

Acest atac a avut loc în contextul în care trupele americane se pregătesc să-şi încheie retragerea din Afganistan.

Preşedintele american Joe Biden a stabilit la 31 august termenul-limită al retragerii forţelor americane din Afganistan, punând astfel capăt celui mai îndelungat război din istoria Statelor Unite, lansat ca represalii faţă de atentatele teroriste de la 11 septembrie.

SIK - rivalul talibanilor - constituie cea mai importantă ameninţare la adresa retragerii. Un atentat sinucigaş cu bombă, la aeroportul din Kabul, a avut loc joi, soldat cu 100 de morţi, inclusiv 13 militari americani şi doi britanici.

Statele Unite au anunţat că au efectuat duminică seara un atac aerian la Kabul, vizând o maşină-capcană pregătită de către SI.

Ca represalii faţă de atentatul de joi, americanii au ucis în atacul cu dronă de duminică doi membri ”de rang înalt” ai aripii afgane a SI şi au rănit un al treilea.

În acest atac a fost distrus un vehicul înţesat cu explozivi aparţinând SIK, în contextul unei ”ameninţări iminente” la adresa aeroportului din Kabul.

O casă din apropiere a fost atinsă în atacul cu dronă şi ar exista victime civile.

Potrivit postului american CNN, nouă membri ai unei familii - inclusiv şase copii - au fost ucişi.

AFP scrie nu a fost în măsură să confirme acest bilanţ.

Presa locală a anunţat de asemenea victime civile, iar Statele Unite au anunţat o anchetă cu privire la eventuale victime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.