Liderii statelor membre NATO se reunesc vineri într-un summit prin videoconferinţă, potrivit unor surse diplomatice, iar Alianţa Nord-Atlantică se declară...
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a declarat, joi, despre întâlnirea pe care preşedinţii celor două Camere o vor avea cu şeful statului, după...
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat, joi, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că va cere Parlamentului să declare stare de...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, reafirmă că, în opinia sa, starea de alertă nu ar mai trebui prelungită, însă arată că este nevoie de...
Viceprim-ministrul Kelemen Hunor afirmă că autorităţile intenţionează să ridice "foarte multe restricţii" în perioada următoare, însă subliniază că...
Ucraina a declarat, miercuri, stare de urgenţă şi a sfătuit cetăţenii ucraineni aflaţi în Rusia să părăsească ţara cât mai repede, în timp ce...
Consiliul de Securitate ucrainean cere miercuri instaurarea stării de urgenţă în întreaga Ucraină, pe fondul unor temeri cu privire la o invazie rusă...
Unul dintre pompierii surprinşi de incendiul care a izbucnit, marţi dimineaţă, la o fabrică de mezeluri din oraşul prahovean Mizil este intubat, medicii...
Senatorul USR Cristi Berea susţine, referindu-se la afirmaţia şefului PSD Marcel Ciolacu privind posibilitatea declarării stării de urgenţă pe zona de...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Parlament, că în opinia sa, ”starea de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României....
Preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Joe Biden au acceptat luni să se întâlnească în cadrul unui summit propus de către omologul lor francez...
Federaţia Sanitas solicită parlamentarilor să urgenteze reglementarea menţinerii în sistemul medical a angajaţilor care au contract de muncă încheiat doar...
Copiii care au suferit arsuri în incendiul produs miercuri dimineaţă, la locuinţa lor din judeţul Iaşi, au suferit arsuri pe cea mai mare parte a corpului....
Primarul din Ottawa, Jim Watson, care a considerat situaţia „scăpată de sub control” în oraşul Ottawa paralizat de mai mult de o săptămână de...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) propune prelungirea stării de alertă, începând din 7 februarie, şi menţinerea mai multor măsuri...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi seară, că este posibil ca la finalul lunii martie să revenim la normalitate. ”Normal înseamnă...
Forţe armate ruse şi aliate ale acestora şi-au încheiat miercuri retragerea din Kazahstan, după ce au fost desfăşurate în susţinerea puterii acestei...
Şeful diplomaţiei europene Jose Borrell afirmă că se teme de o ”integrare de fapt” de către Rusia a regiunilor din Ucraina care nu se află sub controlul...
Milioane de americani s-au adăpostit luni din cauza unei furtuni de zăpadă majore în estul Statelor Unite, cu ninsoare şi gheaţă, care a provocat pene de...
Guvernul a prezentat, vineri, o sinteză a măsurilor de prevenire a răspândifii coronavirus, în vigoare odată cu prelungirea stării de alertă începând de...
Sălile de cinema vor putea fi ocupate doar 50% iar la evenimentele în aer liber vor putea participa maxim 1.000 de persoane sunt printre noile măsuri aprobate...
Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă, iar noile măsuri, între care cea referitoare la purtarea de măşti medicale sau...
Un grup de manifestanţi a pătruns miercuri în principala clădire administrativă din Almaty, capitala economică a Kazahstanului, o ţară afectată de...
Elveţienii îşi vor putea schimba legal sexul printr-o simplă vizită la biroul de stare civilă, începând cu 1 ianuarie, plasând ţara în fruntea...
Peste 11.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, iar 4.200 au fost preluate în grijă de către autorităţi, din cauza unor...