Miniştrii de Externe din cadrul G7 se reunesc sâmbătă într-o întâlnire consacrată crizei dintre Ucraina şi Rusia, anunţă miercuri un purtător de...
Miniştrii de Finanţe din cadrul G7 dau asigurări luni că sunt pregătiţi să impună, ”într-un termen foarte scurt” sancţiuni economice şi financiare...
Populaţia Canadei, care număra aproape 37 de milioane de locuitori în 2021, a crescut aproape de două ori mai rapid decât cea a altor state membre G7, în...
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze marţi o vizită la Berlin, în vederea unei întâlniri cu cancelarul german Olaf Scholz, cu privire...
Iranul are o ”ultimă şansă” să negocieze serios pentru a salva Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, a avertizat şefa diplomaţiei...
Rusia se va confrunta cu consecinţe grele şi costuri severe dacă preşedintele Vladimir Putin va ataca Ucraina, a avertizat duminică Grupul celor mai...
Miniştrii de externe din G7 au discutat, sâmbătă, la Liverpool, şi despre poziţiile lor cu privire la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, de anul...
Cele mai bogate democraţii din lume, membre ale G7, au încercat sâmbătă să prezinte un front unit împotriva agresiunii ruse asupra Ucrainei, în vreme ce...
Miniştii de Externe din G7 se reunesc, sâmbătă şi duminică, la Liverpool, pentru a arăta unitate în faţa “agresorilor mondiali” şi să discute în...
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o strageie în vederea mobilizării - până în 2027 - a unor fonduri publice şi private în sumă de 300 de...
Noua variantă omicron a SARS-CoV-2, ”extrem de transmisibilă”, necesită o ”acţiune urgentă”, avertizează luni miniştrii Sănătăţii din statele...
Miniştrii Sănătăţii din cadrul G7 se reunesc de urgenţă luni, la Londra, în contextul unor îngrijorări provocate de noua variantă omicron a noului...
Noua variantă omicron a nouluicoronavirus prezintă ”un risc foarte mare” la nivel mondial, avertizează luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS),...
Marile puteri din cadrul G7 îndeamnă joi Belarusul să pună capăt ”imedat” crizei migraţiei la frontierele Uniunii Europene (UE) şi acuză Minskul de...
Cine este succesorul Angelei Merkel este o întrebare fără răspuns la o zi după alegerle legislative germane, după anunţarea unor rezultate provizorii...
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, în social media, că liderii G7 se vor reuni virtual, marţi, 24 august, pentru a discuta situaţia din Afganistan.
Noul preşedinte iranian Rbrahim Raisi a avertizat - într-o convorbire la telefon cu omologul său francez Emmanuel Macron, care l-a sunat să-l îndemne să...
Iranul ameninţă pacea şi securitatea mondiale, iar toate probele disponibile arată că Republia islamică se află la originea atacului vizând petrolierul MT...
În total 130 de ţări - mai puţin Irlanda şi Ungaria - au ajuns la un acord în vederea unei mai bune impozitări a multinaţionalelor prntr-un impozit minim...
Preşedintele american Joe Biden a sosit marţi în Elveţia, după ce a transmis o serie de mesaje de unitate cu aliaţii, în vederea unui tête-à-tête cu...
Grupul aeronaval al portavionului USS Ronald-Reagan a intrat în Marea Chinei de Sud într-o msiiune de rutină, a anunţat marţi Marina americană (US Navy),...
Vladimir Putin se declară pregătit, înaintea summitului său de miercuri cu Joe Biden, asupra căruia se exercită presiuni să obţină eliberarea a doi...
Secretarul de Stat american Antony Blinken şi ministrul sud-coreean de Externe Chung Eui-Yong au reafirmat angajamentul Statelor Unite, Coreei de Sud şi...
China a denunţat luni o declaraţie a liderilor Grupului celor Şapte în care Beijingul a fost mustrat cu privire la o serie de probleme, precizând că este un...
Regina Elizabeth a II-a l-a primit, duminică, pe preşedintele american Joe Biden la Windsor, cu gardă de onoare şi apoi un ceai, la finalul summitului G7,...