Britanicul Brian Pinker, în vârstă de 82 de ani, prima persoană vaccinată în M.Britanie cu vaccinul ”naţional” AstraZeneca/Oxford Externe 4 ian 2021
ALEGERI ÎN SUA Zece foşti şefi ai Pentagonului pledează pentru o tranziţie paşnică la Casa Albă Externe 4 ian 2021
ALEGERI ÎN SUA Biden şi Trump, în campanie în Georgia, cu o zi înaintea unui dublu scrutin parţial decisiv pentru puterea de la Washington în următorii patru ani; trei milioane de voturi anticipate Externe 4 ian 2021
Fosta conducătoare a firmei ruse Inter RAO, specializată în electricitate, Karina Ţurkan, condamnată la 15 ani de închisoare cu privire la furnizarea unor informaţii confidenţiale R. Moldova Externe 29 dec 2020
Regatul Unit semnează un acord comercial cu Turcia, care prelungeşte de fapt angajamente vamale existente cu UE Externe 29 dec 2020
Cel puţin un mort, un copil, şi răniţi în cutremurul din Croaţia, anunţă premierul croat Adrej Plenkovic; ”Există fracturi, comoţii cerebrale, iar unele au fost operate”, anunţă şeful salvării dintr-o localitate de lângă epicentru Externe 29 dec 2020
Siegfried Mureşan, despre dezvăluirile Wall Street Journal referitoare la ambasadoarea SUA la Atena: Oamenii politici care au avut contacte cu doamna ambasador trebuie să explice cu ce scop, dacă au ajutat România şi dacă au servit intereselor altor stateieri, 17:20
Seulul cere ca Ucraina să prezinte scuze pentru că a dezvăluit informaţii confidenţiale despre prizonierii de război nord-coreeniastăzi, 06:27
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a demisionat, deschizând calea către alegerile anticipateieri, 21:35
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, între care şi R. Moldovaastăzi, 07:58
Profit.roEXCLUSIV Apartamente ca la Doi Cocoși. Familia Cristi Borcea continuă parteneriatul cu familia Ion printr-un nou proiect rezidențial. Au cumpărat un teren într-o zonă imobiliară efervescentă
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Intervenţie cardiacă rară la Spitalul MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima poziţionată în partea dreaptă
Hisense prezintă gama TV 2026: tehnologie RGB MiniLED îmbunătăţită, ecrane de peste 100 de inch şi o nouă generaţie de televizoare Lifestyle
CONCORDIA lansează apelul către companii pentru susţinerea celei de-a X-a ediţii a Concertului Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!”
UPDATE - Curtea de Apel Bucureşti amână pentru 12 octombrie judecarea dosarului în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de stat/ Forţele de ordine au fost în alertă/ Ce a declarat Georgescuastăzi, 06:00
Oana Ţoiu, despre dezvăluirile Wall Street Journal referitoare la ambasadoarea SUA la Atena: A fost o vizită în cadrul unui format de eveniment al mediului de afaceri, în afara unui mandat de negociere sau în relaţie cu instituţiile statului românastăzi, 11:40
România cu bagajele la uşă. Cum încercau mii de oameni să plece în RFG în ultimii ani ai lui Ceauşescuastăzi, 12:15
Trump anunţă, la Axios, că se aşteaptă la o reluare a negocierilor cu Iranul săptămâna aceasta, după ce a respins un plan al Teheranului în vederea unei redeschideri a Strâmtorii Ormuz în şapte zile. Negocieri indirecte, mediate de Qatar, ar putea avea loastăzi, 11:11
COTAR cere amânarea sancţiunilor pentru neplata TollRo, care intră în vigoare de la 1 octombrieastăzi, 12:24
O parte dintre păgubiţii Nordis, chemaţi să decidă cu privire la continuarea lucrărilor la unul dintre blocurile din Năvodari. DIICOT este de acord cu reluarea construcţiilorastăzi, 11:30
Iranul respinge sugestia că ar avea legătură cu incidentul de la baza aeriană britanicăastăzi, 16:59Externe
Dâmboviţa: Bărbat mort, trecut în SUMAL ca fiind şofer pentru peste 120 de transporturi de lemnastăzi, 16:54Eveniment
AEP: Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate. Proiectul de lege elaborat de AEP asigură condiţiile tehnice pentru respectarea termenului constituţional şi pentru exercitarea dreptului de vot de către românii din străinătateastăzi, 16:49Politic Intern
„Atenţie, fragil!”, „extrem de lent”, „teribil de plictisitor”... Presa germană critică aspru echipa lui Klopp după înfrângerea istorică suferită în faţa Grecieiastăzi, 16:42Sport
Parlamentul ungar ridică imunitatea premierului Peter Magyar şi a doi miniştri ai lui Viktor Orban, inculpaţi penal în dosare distincteastăzi, 16:41Externe
UPDATE - Tanczos Barna, ministrul propus la Agricultură, avizat favorabil în Parlament: Vedem ce se întâmplă miercuri, discutăm după aceea despre o nouă nominalizare, dacă nu trece / Cel mai important, să vină cât se poate de repede un guvern responsabilastăzi, 16:29Politic Intern
Avocata iraniană Nasrin Sotoudeh, distinsă cu Premiul Vaclav Havel al Consiliului Europeiastăzi, 16:12Externe
Purtătorul de cuvânt al Executivului elen reacţionează la relatarea WSJ despre afirmaţii ale ambasadorului SUA la Atena: Problema unei ameninţări la adresa guvernului grec nu a fost pusă niciodată şi nici nu ar fi toleratăastăzi, 16:11Externe
Burduja: Niciodată, în mandatul meu, nu am avut nici cea mai mică presiune pentru a face achiziţii de gaz din SUA sau din alte stateastăzi, 16:10Economic