Sebastian Burduja, ministrul propus la Energie, a declarat luni că niciodată, în mandatul său la acest minister, nu a avut nici cea mai mică presiune pentru a face achiziţii de gaz din SUA sau din alte state.
Ministrul propus la Energie a fost întrebat după audierea din comisiile parlamentare dacă în mandatul său la minister a primit presiuni din partea administraţiei americane pentru ca România să facă anumite achiziţii.
"Niciodată, în mandatul meu, nu am avut nici cea mai mică presiune pentru a face achiziţii de gaz din SUA sau din alte state", a spus ministrul propus.
Sebastian Burduja a precizat că aici sunt două aspecte care merită lămurite.
"Una este coridorul vertical, care înseamnă o rută alternativă la gazul rusesc şi nu neapărat pentru România, pentru că România este în situaţia ultra favorabilă de a fi cel mai mare producător de gaz din UE, azi, şi de a-şi dubla producţia anul viitor. Deci, noi vom avea mult mai mult gaz pe conductă şi e foarte greu pentru gazul natural lichefiat să concureze cu gazul care îţi vine pe conductă. E, în general, mult mai scump", a explicat Burduja.
El a menţionat că "e un proiect pe care chiar România, Transgaz, l-a iniţiat de acum cel puţin 10 ani de zile".
"Este normal să-l susţinem, ideea de coridor vertical, fără ca asta să însemne obligaţia României de a cumpăra gaz, ci doar oportunitatea României de a fi ţară de tranzit şi, deci, acea viziune de hub energetic european", a subliniat Burduja, el menţionând că nicio companie de stat să spunem RomGaz, să spunem TransGaz, nu va lua decizia să cumpere un gaz mai scump decât ceea ce are deja România.
"Curtea de Conturi, alte instituţii, nimeni nu-şi va asuma o asemenea decizie. Şi nu se poate asuma. A, că vorbim, poate, de un contract pe termen foarte lung, cu începere după ce nu mai avem gaz în Neptun deep, asta înseamnă peste vreo 10 ani, 12 ani", a mai spus Sebastian Burduja.
Informaţii difuzate sâmbătă de Wall Street Journal conform cărora ambasadoareaa SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan au fost corelate, în spaţiul public, cu întâlnirea pe care liderul PSD Sorin Grindeanu şi fostul ministru social-democrat al energiei au avut-o cu diplomatul american, care a promovat constant Coridorul Vertical de Gaze.
"În martie, la o cină organizată la Atena la care au participat oficiali greci şi americani, Kimberly Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, în faţa celorlalţi invitaţi. Referindu-se la prăbuşirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle le-a spus celor prezenţi: «Putem face asta oricărei ţări dorim. Putem face asta şi aici», potrivit unei persoane care a participat la cină şi altor persoane cărora li s-a povestit despre acest incident. Discuţia s-a înfierbântat, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat descrierea acestui schimb de replici", a scris Wall Street Journal.
După apariţia articolului, informaţiile au fost corelate cu imagini publicate în luna aprilie despre o întâlnire care ar fi avut loc în luna martie şi la care au participat preşedintele PSD Sorin Grindeanu şi ministrul de atunci al Energiei Bogdan Ivan, alături de ambasadoare.
Referitor la aceste imagini, Grindeanu a declarat sâmbătă pentru Cotidianul că "discuţiile cu ambasadoarea SUA în Grecia au vizat aspecte care ţin de coridorul vertical de gaze, o rută energetică strategică în care România poate avea un rol de tranzit important" şi că a văzut că acest lucru se regăseşte şi în programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureşan.




























