Intervenţie cardiacă rară la Spitalul MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima poziţionată în partea dreaptă

Intervenţie cardiacă rară la Spitalul MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima poziţionată în partea dreaptă

Echipa Heart Team din cadrul Spitalului MedLife Polisano Sibiu a realizat cu succes o intervenţie TAVI într-un caz medical deosebit de complex: un pacient de 68 de ani, diagnosticat cu stenoză aortică severă şi dextrocardie în cadrul unui situs inversus totalis – o anomalie congenitală rară, în care organele interne sunt dispuse în oglindă faţă de poziţia lor obişnuită.

Pacientul avea un istoric medical complex, fiind de aproximativ 11 ani în program de dializă, şi a ajuns la spital cu o afectare importantă a funcţiei inimii. Acesta suferea de stenoză aortică severă, o afecţiune cardiacă în care valva aortică se îngustează şi nu se mai deschide complet, blocând fluxul de sânge din inimă spre restul corpului. Capacitatea inimii de a pompa sângele era sever redusă, de aproximativ 25%, provocându-i dificultăţi de respiraţie inclusiv în repaus.

Complexitatea cazului a fost amplificată de o particularitate anatomică extrem de rară: dextrocardia asociată situsului inversus totalis. Practic, inima pacientului era poziţionată în partea dreaptă a toracelui, iar organele interne erau dispuse în oglindă faţă de anatomia obişnuită.

Pentru echipa medicală, acest lucru a însemnat adaptarea tuturor reperelor folosite în mod normal într-o astfel de procedură, de la interpretarea imaginilor până la navigarea instrumentelor şi poziţionarea valvei.

„Este genul de caz pe care îl întâlneşti poate o singură dată în viaţă. Într-o anatomie poziţionată în oglindă, fiecare reper cu care lucrezi în mod obişnuit este inversat. De aceea, pregătirea cazului, analiza atentă a imaginilor şi coordonarea echipei au fost esenţiale. A fost nevoie să adaptăm fiecare etapă a intervenţiei anatomiei particulare a pacientului, păstrând în acelaşi timp un nivel maxim de siguranţă”, a declarat Dr. Nicolae Florescu, medic primar cardiologie, supraspecializat în cardiologie intervenţională şi coordonatorul intervenţiei.

TAVI, soluţia aleasă de Heart Team pentru pacientul cu risc operator foarte ridicat

În cazul pacientului, intervenţia chirurgicală clasică de înlocuire a valvei aortice ar fi presupus un risc operator foarte mare, atât din cauza funcţiei cardiace sever afectate, cât şi a bolilor asociate.

Decizia terapeutică a fost luată în cadrul Heart Team, echipa multidisciplinară care reuneşte specialişti în cardiologie, cardiologie intervenţională, chirurgie cardiovasculară, aritmologie, imagistică şi alte specialităţi implicate în evaluarea şi tratamentul pacienţilor cu patologii cardiace complexe.

În urma analizei comune a cazului, echipa a decis efectuarea unei proceduri TAVI – implantarea transcateter a valvei aortice - o intervenţie minim invazivă care permite înlocuirea valvei aortice fără deschiderea toracelui. Accesul s-a realizat prin artera femurală, iar noua valvă a fost ghidată până la nivelul inimii şi poziţionată în interiorul valvei afectate. În acest caz, anatomia în oglindă a impus adaptarea tehnicii şi o coordonare permanentă între cardiologii intervenţionişti, chirurgii cardiovasculari şi întreaga echipă implicată în procedură.

„În cazurile cardiovasculare complexe, decizia nu aparţine unui singur medic, ci unei echipe. Rolul Heart Team este tocmai acela de a analiza împreună riscurile şi opţiunile şi de a alege soluţia care oferă pacientului cel mai bun raport între eficienţă şi siguranţă. Pentru acest pacient, intervenţia chirurgicală clasică ar fi însemnat un risc foarte ridicat, iar TAVI a oferit posibilitatea unui tratament mult mai puţin invaziv”, a declarat Dr. Cosmin Olariu, medic specialist chirurgie cardiovasculară, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului MedLife Polisano Sibiu.

Procedura s-a desfăşurat fără complicaţii, iar evoluţia pacientului a fost favorabilă. La aproximativ 48 de ore de la intervenţie, acesta a putut fi externat, cu parametri cardiaci în ameliorare şi recomandarea de monitorizare periodică.

Abordarea multidisciplinară, esenţială în tratarea cazurilor cardiovasculare complexe

Cazul evidenţiază importanţa colaborării dintre specialităţi în tratamentul pacienţilor cu patologii cardiovasculare severe şi multiple afecţiuni asociate.

În astfel de situaţii, alegerea tratamentului nu depinde doar de diagnosticul principal, ci de o evaluare integrată a stării generale a pacientului, a riscului operator, a particularităţilor anatomice şi a alternativelor terapeutice disponibile.

În cadrul Spitalului MedLife Polisano Sibiu, evaluarea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare complexe este realizată prin colaborarea dintre cardiologie clinică, cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, alături de celelalte specialităţi necesare fiecărui caz. Această abordare permite stabilirea unei strategii terapeutice personalizate şi accesul la soluţii minim invazive inclusiv pentru pacienţii cu risc chirurgical ridicat.

Prin dezvoltarea echipelor multidisciplinare şi accesul la proceduri cardiovasculare avansate, Spitalul MedLife Polisano Sibiu continuă să trateze cazuri cu grad ridicat de complexitate, pentru care decizia medicală integrată şi experienţa echipei pot face diferenţa în parcursul pacientului.

Despre Grupul MedLife

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos şi a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit şi s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovaţie şi au îndrăznit să ţintească cât mai sus, pentru a oferi pacienţilor români calitate, profesionalism, grijă şi respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce priveşte atât creşterea organică, cât şi creşterea prin achiziţii. Echipa sa puternică şi experimentată de management a fost capabilă să creeze şi să gestioneze aceste oportunităţi de creştere, dobândind cunoştinţe şi experienţă valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiţie, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piaţa locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanţa corporativă pe care o are implementată, a inspirat şi alte companii locale spre a porni pe acest drum şi a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc şi a economiei. Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reuşit să joace un rol esenţial în societate şi să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunităţii locale, în tehnologie şi infrastructură. Creează locuri de muncă şi dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea şi menţinerea unei Românii sănătoase.

(Articol susţinut de MedLife)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră