Matematica învestiturii: Strânge Guvernul Mureşan cele 233 de voturi?

Matematica învestiturii: Strânge Guvernul Mureşan cele 233 de voturi?

Miercuri, pe 30 septembrie, de la ora 13:00, premierul desemnat Siegfried Mureşan va urca la tribuna plenului reunit al Parlamentului cu un program de 372 de măsuri, o listă de 16 miniştri şi o problemă pe care niciun discurs nu o poate rezolva singur: voturile pentru ca guvernul său să treacă sunt insuficiente. Pentru a fi învestit, cabinetul Mureşan are nevoie de cel puţin 233 de voturi „pentru”. Partidele care l-au propus îi aduc, pe hârtie, doar 169 de voturi - conform înregistrărilor oficiale de pe site-urile celor două Camere sau 170 - conform declaraţiilor lui Siegfried Mureşan.

Diferenţa de peste 60 de voturi nu e un detaliu de negociere de ultim moment. E întreaga poveste a acestei săptămâni care arată că fiecare sursă posibilă de voturi vine la pachet cu o condiţie care o anulează pe alta.

Cum am ajuns aici

Pe 5 mai 2026, Guvernul Ilie Bolojan a fost demis printr-o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, AUR şi PACE – Întâi România. De atunci, România e condusă de un guvern interimar, deşi termenul constituţional de 45 de zile pentru interimat a expirat de mult, fără ca vreo sancţiune să intervină. Actualul guvern a ajuns însă într-un impas - e nevoie de rectificare bugetară, iar un guvern demis nu o poate face. 

Preşedintele Nicuşor Dan a desemnat două persoane să construiască guverne, dar amândouă au ratat.  Primul premier desemnat, Eugen Tomac, nici nu a mai ajuns în Parlament: şi-a depus mandatul după ce a constatat că nu poate strânge numărul de voturi de învestitură. Al doilea, liberalul Adrian Veştea, a ajuns la vot pe 22 iunie şi a fost respins. A primit 189 de voturi „pentru” şi 23 „împotrivă”, dar doar 287 din cei 465 de parlamentari au fost prezenţi în sală. PSD a votat pentru guvernul Veştea. Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a vorbit atunci despre „jocuri de culise” şi trădări, iar conducerea PNL a declarat din nou că nu mai intră la guvernare alături de PSD. Mai mulţi parlamentari liberali au fost excluşi din partid, iar conducerile unor filiale acuzate de trădare au fost înlocuite. 

Numele lui Mureşan circula încă de la sfârşitul lui iunie ca propunere comună a PNL, USR şi UDMR. Preşedintele Nicuşor Dan a ezitat însă aproape trei luni, spunând că nu vrea să rişte o nouă nominalizare care să pice în Parlament. Când l-a desemnat totuşi, în septembrie, a recunoscut deschis că nu există o majoritate conturată şi că a ales pur şi simplu candidatul cu cele mai multe voturi declarate la consultări. Mureşan a primit mandatul fără voturi, cu speranţa că le va găsi pe drum.

Ce pune Mureşan pe masă

Mureşan a construit un program de guvernare în cinci zile, împreună cu cele trei partide care îl susţin, şi l-a depus sâmbătă la Senat: 372 de măsuri, 16 ministere şi doar trei vicepremieri, fiecare cu portofoliu propriu. Mesajul e unul de continuitate în ceea ce priveşte reformele lui Bolojan, dar cu accent pe creştere economică.

Pe partea fiscală, promisiunile sunt calibrate cu grijă. TVA nu va creşte, iar revenirea la 19% e promisă „de îndată ce se va putea”. O rectificare bugetară ar urma în 30 de zile de la învestire, fără ca deficitul să depăşească ţinta de 6,2% din PIB, iar bugetul pe anul următor ar fi publicat până la 30 noiembrie.

Pe partea de reformă a statului, programul merge mai departe: limitarea numărului de secretari de stat, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, comasarea ANAF cu Autoritatea Vamală şi un ghişeu unic pentru acte, paşapoarte, permise şi înmatriculări. Şi, poate cel mai vizibil  punct este reducerea numărului de parlamentari de la 465 la 405, în conformitate cu datele recensământului.

Aici apare paradoxul întregii operaţiuni. Măsurile cu care rezonează alegătorii sunt exact cele care sperie parlamentarii din sala de vot. Un program care promite să taie sinecuri şi locuri în Parlament cere unor parlamentari să voteze, practic, pentru propria dispariţie. Opoziţia a atacat programul şi pe fond: AUR spune că măsurile nu au costuri, termene şi surse de finanţare clare, iar PSD vorbeşte despre continuarea unui „model economic al dezastrului”.

Aritmetica de bază

Punctul de plecare al negocierilor pentru formarea guvernului pare solid: aproximativ 80 de parlamentari PNL, 58 de la USR şi 31 de la UDMR. Împreună, 169 de mandate, iar Mureşan însuşi vorbeşte de 170. Numai că nici măcar acest nucleu nu e atât de compact cum arată.

În PNL, cel puţin 16 parlamentari contestă conducerea lui Ilie Bolojan. Cu mai puţin de o lună în urmă, 11 liberali care susţinuseră Guvernul Veştea au fost scoşi din funcţiile de conducere din Parlament. Un vot de învestitură e exact momentul în care resentimentele interne se pot transforma în absenţe discrete.

De cealaltă parte a sălii, PSD şi AUR adună împreună în jur de 218 mandate. Nici ele nu au majoritate, dar au suficient cât să blocheze orice guvern care nu le include. Între aceste două blocuri stau câteva zeci de parlamentari care, în mod normal, ar fi decis totul.

De unde ar mai putea veni voturi

Primul loc în care Mureşan a căutat voturi a fost Grupul minorităţilor naţionale, 17 deputaţi care, de trei decenii, au votat aproape reflex pentru stabilitate. De data aceasta, surpriza a venit tocmai de acolo. Potrivit mai multor surse, majoritatea lor refuză să susţină cabinetul, iar motivul e scris chiar în programul de guvernare: reducerea numărului de parlamentari de la 465 la 405, care le-ar putea pune în pericol mandatele. Deputata neafiliată a minorităţii italiene, Ioana Grosaru chiar a cerut Curţii de Apel Bucureşti anularea decretului prin care Nicuşor Dan l-a desemnat pe Mureşan, argumentând că guvernul ar trebui condus de cei care au câştigat alegerile. Demersul a fost repudiat public de 11 organizaţii ale comunităţii italiene, care spun că deputata nu vorbeşte în numele întregii comunităţi.

Un astfel de demers nu e fără precedent. În toamna lui 2009, după căderea Guvernului Boc, Traian Băsescu l-a desemnat pe Lucian Croitoru, în timp ce PSD, PNL, UDMR şi minorităţile îl susţineau pe Klaus Iohannis. Varujan Pambuccian, acelaşi lider care conduce şi azi grupul, a găsit atunci o formulă de compromis: deputaţii minorităţilor au fost prezenţi în sală, dar nu au votat. Guvernul Croitoru a picat. Pentru Mureşan, o repetare a acestui gest ar fi la fel de grea ca un vot împotrivă: la învestitură, contează doar voturile „pentru”.

A doua rezervă la care ar putea apela Mureşan sunt neafiliaţii. Liberalii au început să le prezinte programul, dar fără să le ceară vreun angajament. Şi aici există o limită: UDMR a pus condiţia ca guvernul să nu depindă de voturile AUR, SOS sau POT. Rămân cel mult 23 de neafiliaţi „compatibili”, iar cifra presupune că toţi ar spune da.

Apoi vine PSD, adevărata cheie. Pe 21 septembrie, conducerea partidului a hotărât că nu votează un guvern din care nu face parte. Mureşan a răspuns cu un apel direct către parlamentarii social-democraţi să treacă peste decizia partidului. AUR, la rândul său, a închis uşa, iar Mureşan a spus că nici nu o va bate.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, rămâne optimist: minorităţile, grupurile mici şi independenţii ar putea, spune el, să ducă guvernul peste prag. Aritmetica nu-i dă însă dreptate.

Scenariile în cifre

Presupunând că niciun liberal nu lipseşte, că toţi cei 17 deputaţi ai minorităţilor se răzgândesc şi că toţi cei 23 de neafiliaţi compatibili cu condiţia UDMR votează „pentru”. Rezultatul: 209 voturi. Guvernul ar pica tot la 24 de voturi distanţă de prag.

Votul din iunie arată însă cât de uşor se evaporă voturile de pe hârtie. Guvernul Veştea a ieşit din sală cu 189 de voturi, iar aproape 180 de parlamentari nu au fost prezenţi. Presa a relatat atunci că o parte dintre liberalii care îl susţinuseră iniţial pe Veştea nu l-au mai votat în final. Absenţa e arma preferată a celor care nu vor să spună „nu” cu voce tare. Miercuri, fiecare scaun gol va fi, practic, un vot împotriva lui Mureşan.

Concluzia e incomodă pentru toată lumea. Singura cale matematică spre 233 trece prin cel puţin două duzini de parlamentari PSD dispuşi să voteze împotriva propriului partid. Cu alte cuvinte, guvernul propus împotriva PSD ar depinde, în final, tocmai de PSD.

Variabila care nu e aritmetică: anticipatele

Există un singur argument care ar putea convinge aceşti parlamentari, şi nu ţine de program, ci de frică: alegerile anticipate. Mureşan l-a folosit deschis. Un guvern a picat deja o dată la vot, spune el, aşa că o nouă respingere ar deschide calea dizolvării Parlamentului Pentru un deputat care nu ştie dacă partidul îl va mai pune pe un loc eligibil, perspectiva nu e deloc abstractă, iar un partid care aproape şi-a înjumătăţit voturile de la precedentele alegeri nu se simte deloc confortabil cu un astfel de scenariu

Constituţia îi dă însă ameninţării un contur mai slab decât pare. Articolul 89 cere ca Parlamentul să nu fi acordat votul de încredere în 60 de zile şi să fi respins cel puţin două solicitări. Chiar şi atunci, preşedintele „poate” dizolva, nu „trebuie”.

Dacă facem socoteala calendarului, ameninţarea lui Mureşan nu e goală. Prima solicitare de învestitură, cea a lui Veştea, a fost respinsă pe 22 iunie, iar de atunci au trecut mult peste 60 de zile. Un eşec miercuri ar fi a doua respingere. Pentru prima dată în această criză, ambele condiţii constituţionale ar fi îndeplinite simultan, iar decizia ar rămâne în întregime la preşedinte. Curtea Constituţională a subliniat însă că dizolvarea e o soluţie de ultimă instanţă, iar preşedintele trebuie să caute întâi o formulă de guvernare.

Şi aici intervine Nicuşor Dan. Preşedintele a exclus până acum anticipatele, iar surse politice spun că, dacă Mureşan pică, ar urma o nouă desemnare, posibil din zona PSD sau un tehnocrat. Chiar Fenechiu a recunoscut că, dacă şeful statului ar fi legat eşecul de alegeri anticipate, votul ar fi fost o formalitate. Atât timp cât un parlamentar PSD crede că după Mureşan vine o nouă rundă de negocieri, nu urnele, un vot „împotrivă” nu-l costă nimic.

Ziua de joi: ce vine după vot

Dacă Mureşan trece, România are pentru prima dată din mai un guvern cu puteri depline, dar unul care ar guverna pe muchie, cu o majoritate adunată din voturi împrumutate. Fiecare moţiune de cenzură ar deveni un nou test.

Dacă pică, mingea se întoarce, a treia oară, la Cotroceni. Iar acolo problema nu dispare, doar îşi schimbă forma. Nici blocul PSD–AUR nu are majoritate: cu aproximativ 218 mandate, îi lipsesc 15 voturi. Matematic, totul s-ar rezolva dacă UDMR ar trece de partea lor, pentru că cele trei partide ar ajunge la 249. Politic însă, UDMR a refuzat până acum orice formulă care depinde de AUR. Cheia întregii crize stă, astfel, într-un partid cu 31 de parlamentari.

Surse politice spun că preşedintele ar putea încerca o nouă desemnare, de data aceasta din zona PSD, poate chiar pe Sorin Grindeanu. În culise circulă şi scenarii mai dure, neconfirmate oficial: presa a relatat că PNL şi USR ar putea răspunde cu aceeaşi monedă, refuzând să voteze orice alt guvern, şi chiar că ar putea presa pentru anticipate. Dacă fiecare tabără blochează guvernul celeilalte, interimatul care durează deja de aproape cinci luni poate continua, pentru că, practic, Constituţia nu îi pune o limită..

Trei lucruri ar putea schimba verdictul până miercuri: o declaraţie a lui Nicuşor Dan că respingerea duce la dizolvare, o decizie favorabilă a grupului minorităţilor sau o fisură vizibilă în PSD. Dacă niciuna nu apare, cel mai probabil final al acestei poveşti este respingerea şi o nouă desemnare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră