Un nou regim de numire a judecătorilor la Curtea Supremă poloneză, ”susceptibil să încalce” dreptul european, stabileşte CJUE şi aplică o nouă lovitură reformelor Guvernului PiS în justiţie Externe 3 mar 2021
O bază din vestul Irakului în care se află militari americani, vizată de zece rachete, cu două zile înaintea unei vizite istorice a Papei Francisc în Irak Externe 3 mar 2021
Franţa, Germania şi Marea Britanie prezintă vineri o rezoluţie împotriva Iranului în Consiliul Guvernatorilor AIEA, anunţă Parisul; Macron îi cere lui Rohani ca Iranul să revină la respectarea acordului Externe 3 mar 2021
Treisprezece morţi şi numeroşi răniţi în California, între un SUV Expedition Expedition cu 25 de persoane la bord şi un TIR cu două remorci; unele victime ar proveni din Mexicul vecin Externe 3 mar 2021
Washingtonul sancţionează doi ”activişti-cheie” rebeli huthi din Yemen, pe care-i acuză de ”orchestrarea” unor atacuri vizând civili, ţări vecine şi nave comerciale Externe 2 mar 2021
Reporters Sans Frontières depune o plângere în Germania prin care-l acuză pe Mohammed bin Salman de crime împotriva umanităţii în dosarul Khashoggi şi privind încarcerarea a peste 30 de jurnalişti Externe 2 mar 2021
Justiţia franceză, sesizată de trei ONG-uri siriene cu privire la ”crime împotriva umanităţii” şi ”crime de război” în atacurile chimice de la Duma şi Ghouta de Est din 2013 Externe 2 mar 2021
Siegfried Mureşan, despre dezvăluirile Wall Street Journal referitoare la ambasadoarea SUA la Atena: Oamenii politici care au avut contacte cu doamna ambasador trebuie să explice cu ce scop, dacă au ajutat România şi dacă au servit intereselor altor stateieri, 17:20
Grindeanu: Tentativa de manipulare legată de o aşa-zisă conspiraţie împreună cu americanii pentru a-l îndepărta pe incompetentul Bolojan este din categoria conspiraţiilor cu pământul e plat / Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!ieri, 13:11
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a demisionat, deschizând calea către alegerile anticipateieri, 21:35
Sindicatul Naţional Meridian se opune „ferm” desfiinţării Poliţiei Locale: Siguranţa cetăţeanului nu poate fi centralizatăieri, 21:17
Profit.roEXCLUSIV Apartamente ca la Doi Cocoși. Familia Cristi Borcea continuă parteneriatul cu familia Ion printr-un nou proiect rezidențial. Au cumpărat un teren într-o zonă imobiliară efervescentă
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Adevărul din spatele bolilor rare: „Anii fără diagnostic nu sunt ani de pauză, sunt ani în care boala progresează”
Hisense prezintă gama TV 2026: tehnologie RGB MiniLED îmbunătăţită, ecrane de peste 100 de inch şi o nouă generaţie de televizoare Lifestyle
CONCORDIA lansează apelul către companii pentru susţinerea celei de-a X-a ediţii a Concertului Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!”
Turul României 2026 a cucerit inimile românilor şi a crescut spectaculos: de zece ori mai mulţi spectatori pe traseu, peste 2.500 de participanţi la competiţiile conexe şi peste 3.000 de preluări în mass-media
Trump l-a întrebat pe preşedintele Chinei dacă vrea să cumpere arme americane, afirmă ambasadorul Perdueastăzi, 05:57
Sindicatul Naţional Meridian se opune „ferm” desfiinţării Poliţiei Locale: Siguranţa cetăţeanului nu poate fi centralizatăieri, 21:17
Adrian Veştea: L-am susţinut foarte mult pe Siegfried Mureşan. Am fost surprins de atitudinea lui în momentul în care am fost nominalizat prim-ministru / Mureşan ar trebui să fie învestit prim-ministruieri, 21:23
Termen la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de statastăzi, 06:00
Bogdan Ivan, după informaţiile privind declaraţii ale ambasadoarei SUA la Atena şi speculaţiile privind întâlnirea sa cu diplomatul american: Disperaţi că pierd puterea, halucinează! Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansăieri, 15:40
Siegfried Mureşan explică de ce Cătălin Predoiu nu este în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţieiieri, 16:54
Trump anunţă, la Axios, că se aşteaptă la o reluare a negocierilor cu Iranul săptămâna aceasta, după ce a respins un plan al Teheranului în vederea unei redeschideri a Strâmtorii Ormuz în şapte zile. Negocieri indirecte, mediate de Qatar, ar putea avea loastăzi, 11:11Externe
UPDATE - Sorin Grindeanu anunţă ”decizia fermă, asumată şi ireversibilă” de a nu vota Guvernul Mureşan: Rămâne cum am stabilit, PSD îşi reafirmă dorinţa de a guverna. Nu cedăm la presiuni mediatice şi santaj politic/ Vom fi în sală la votul din Parlamentastăzi, 11:11Politic Intern
Spectacolul "Livada de vişini", în regia lui Horaţiu Mălăele, va avea premiera oficială în 4 octombrie la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti astăzi, 11:07Cultură-Media
AMOFM: Rata şomajului în Capitală a ajuns la 0,41%, în august. Peste 5400 de şomeri, femeile având cea mai mare pondere astăzi, 11:02Social
Federaţia Industriei Hoteliere din România: Industria are nevoie de raportare digitală unică, competenţe noi şi o distribuţie online mai echilibrată/Doar 5% din companii folossesc AI/Deficitul de personal se menţine la 20% astăzi, 11:00Economic
Siegfried Mureşan afirmă că l-a contactat din nou pe Sorin Grindeanu şi prezintă propunerile PSD care se regăsesc în programul de guvernare: Sunt oricând dispus să discutămastăzi, 10:59Politic Intern
Vâlcea: Patru zile de luptă cu flăcările, pentru stingerea incendiului de pădure de la Băile Olăneşti/ Vântul, terenul accidentat şi suprafaţa mare afectată îngreunează mult misiunea pompierilor/ Au fost afectate 27 de hectare - FOTO, VIDEOastăzi, 10:48Eveniment
Analiză - 83% dintre români folosesc AI, dar România este ultima în UE la adoptarea tehnologiei în companiiastăzi, 10:47Cultură-Media
Dosarul crimei de la Sibiu a cărui victimă a fost omul de afaceri Adrian Kreiner, reluat la Curtea de Apel Alba Iulia. ICCJ a respins cererea unui dintre inculpaţi de strămutare la altă instanţăastăzi, 10:42Justiție