Sute de mii de români trăiesc într-un labirint medical fără sfârşit, trecând de la un specialist la altul în căutarea unui răspuns care întârzie ani de zile.
Dr. Maria Alexandra Roman, medic primar genetician în cadrul MedLife Piatra Neamţ, explică de ce bolile rare nu sunt, în realitate, atât de rare, ce înseamnă odiseea diagnostică pentru un copil şi cum secvenţierea genetică modernă poate schimba radical destine.
Peste 300 de milioane de pacienţi cu boli rare la nivel global
La nivel mondial, noţiunea de „boală rară” este adesea greşit înţeleasă. Deşi fiecare patologie individuală afectează un număr redus de persoane, în ansamblu, dimensiunea fenomenului este uriaşă.
Conform datelor Orphanet, între 4 şi 7% din populaţia lumii este afectată de boli rare, ceea ce înseamnă că există între 329-624 de milioane de oameni din lumea întreagă care trăiesc cu o boală rară. Numai în Europa, se estimează că sunt 30 de milioane de oameni cu o boală rară. În total, sunt identificate între 6.000 şi 8.000 de afecţiuni rare distincte, iar mai bine de 72% dintre acestea au o cauză genetică directă.
„Aş vrea ca oamenii să înţeleagă un lucru simplu: bolile rare nu sunt rare. În spatele fiecărui caz este o poveste. Având un diagnostic se poate face un plan, iar sentimentul că sunt singuri şi invizibili dispare. Anii fără diagnostic nu sunt ani de pauză, sunt ani în care boala progresează. Un diagnostic întârziat înseamnă pierderi care, după un timp, nu se mai pot recupera.”, a precizat dr. Maria Roman.
Povestea băieţelului de 5 ani: O cursă contra cronometru câştigată în ultimul moment
Constatările Barometrului EURORDIS Rare au arătat că timpul mediu dintre apariţia primelor simptome şi un diagnostic confirmat este de 4,7 ani. Pentru mulţi pacienţi, parcursul este chiar mai lung. Unul din patru pacienţi consultă opt sau mai mulţi profesionişti din domeniul sănătăţii înainte de a primi un diagnostic, navigând adesea printr-un labirint de trimiteri înainte de a ajunge la specialistul care le poate identifica afecţiunea. Fenomenul este cunoscut în literatura de specialitate drept „odiseea diagnostică”.
Parcursurile diagnostice nu sunt doar lungi, ci şi inegale, potrivit EURORDIS. Femeile aşteaptă în medie 5,4 ani pentru diagnosticare, comparativ cu 3,7 ani pentru bărbaţi. Vârsta joacă, de asemenea, un rol: adolescenţii ale căror simptome încep între 10 şi 19 ani aşteaptă, în medie, mai mult de zece ani pentru diagnosticare, ceea ce subliniază cât de dificil poate fi recunoaşterea bolilor rare la o vârstă fragedă.
Dr. Maria Roman a povestit cazul unui băieţel de doar 5 ani, a cărui viaţă s-a schimbat radical în momentul în care a ajuns în cabinetul de genetică.
Copilul a fost direcţionat către genetică direct din serviciul de psihiatrie pediatrică. Micul pacient prezenta o discretă dismorfie facială (nesugestivă însă pentru un sindrom anume), retard motor, mergea doar cu sprijin şi nu putea urca sau coborî scările independent, şi o uşoară dizabilitate intelectuală. Copilul fusese evaluat de numeroase ori la neurologie pediatrică şi făcea kinetoterapie de mai bine de 3 ani, fără îmbunătăţiri spectaculoase.
„Suspiciunea principală a fost iniţial de distrofie musculară Duchenne şi o boală enzimatică, Boala Pompe. Am efectuat testarea pentru cele două suspiciuni, dar ambele au fost infirmate”, explică dr. Maria Roman.
Între timp, pacientul s-a adresat serviciului de neurologie pediatrică din cadrul unui spital universitar şi s-a reîntors la cabinetul de genetică cu recomandarea de a efectua o analiză complexă: secvenţierea întregului exom (WES - Whole Exome Sequencing), una dintre cele mai eficiente metode moderne de identificare a mutaţiilor genetice responsabile pentru numeroase afecţiuni rare sau nediagnosticate. Această investigaţie se efectuează însă contracost.
„Când s-a reîntors pentru a recolta analiza WES, am decis să mai recoltez în paralel o altă analiză enzimatică tot pentru o afecţiune metabolică rară, Boala Niemann-Pick. Rezultatele au sosit: WES a fost negativ, însă testarea pentru Boala Niemann-Pick a ieşit pozitivă, atât enzimatic, cât şi genetic”, îşi aminteşte medicul.
Boala Niemann-Pick este o afecţiune genetică rară în care organismul nu poate procesa corect anumite grăsimi (lipide), determinând acumularea periculoasă a acestora în celule şi afectând treptat organe vitale precum ficatul, splina şi creierul.
Impactul diagnosticului a fost uriaş. Boala Niemann-Pick este una dintre puţinele afecţiuni genetice metabolice care beneficiază de un tratament specific, decontat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Deşi la momentul stabilirii diagnosticului tratamentul nu era încă compensat, fiind necesare încă 9 luni de aşteptare până la includerea oficială pe listă, rezultatele terapiei au depăşit aşteptările.
„Sub tratament, calitatea vieţii copilului s-a îmbunătăţit enorm. În prezent, băieţelul merge singur, fără sprijin, şi reuşeşte să mănânce singur. Diferenţa dintre «la timp» şi «după mulţi ani de investigaţii» nu înseamnă doar timp. Înseamnă o dezvoltare pierdută, bani pierduţi şi drumuri inutile. Etapele de dezvoltare cognitivă şi motorie se realizează într-un anumit interval de vârstă. Dacă terapia este întârziată, progresul este grav afectat”, afirmă dr. Maria Roman.
Provocările geneticii în România
Procesul de diagnosticare a unei boli genetice este comparabil cu asamblarea unui puzzle ale cărui piese sunt împrăştiate în întregul organism. În practica medicală, un diagnostic dificil înseamnă prezenţa unor simptome sau semne clinice care nu sunt specifice unei singure boli, ci unui spectru larg ce poate cuprinde afecţiuni din sfere extrem de diferite.
Medicul genetician arată că semnele clinice pot fi extrem de variate: de la dismorfii faciale subtile, dizabilitate intelectuală, retard motor, malformaţii cardiace, obezitate sau hipotrofie staturo-ponderală, până la microcefalie, avorturi spontane repetate sau o anamneză familială pozitivă pentru anomalii congenitale.
„La fel cum bolile sunt rare, şi specialitatea de genetică medicală este rară. Nu se găseşte în toate spitalele, astfel că traseul pacientului poate fi extrem de lung. Un alt obstacol major îl reprezintă testările genetice: majoritatea sunt contracost, foarte puţine fiind decontate la nivel naţional. Simptomatologia este însă atât de diversă încât colegii din alte specialităţi: neonatologie, pediatrie, neurologie, cardiologie, endocrinologie, ginecologie, medicină de familie au învăţat când să direcţioneze pacientul către genetică”, mărturiseşte dr. Roman.
Cercetările ştiinţifice internaţionale confirmă această nevoie stringentă. Un studiu clinic demonstrează că utilizarea precoce a secvenţierii genomice (WES/WGS) în rândul copiilor cu neurodezvoltare întârziată sau afecţiuni rare creşte rata de diagnostic de la 10% la peste 40%, reducând exponenţial costurile totale ale investigaţiilor inutile şi scurtând odiseea diagnostică cu câţiva ani.
Mituri şi temeri în cabinetul de genetică
Aflarea veştii că un copil ar putea avea o afecţiune genetică declanşează o furtună emoţională în familie. Dr. Maria Roman mărturiseşte că întrebările părinţilor reflectă adesea stări profunde de vinovăţie, dezinformare sau deznădejde:
„Întrebările pot fi extrem de diverse: sunt părinţi care vor neapărat să ştie cauza primară, părinţi care caută cu disperare un vinovat, dar şi părinţi care cred, în mod eronat, că dacă o boală este genetică, nu se mai poate face absolut nimic.”
Această din urmă percepţie este una dintre cele mai mari dezinformări. Medicul subliniază că un diagnostic genetic nu oferă întotdeauna un tratament curativ (care vindecă boala definitiv), iar acest lucru poate fi o sursă de dezamăgire pentru familie. Totuşi, utilitatea diagnosticului este imensă.
„Un diagnostic genetic nu înseamnă automat şi un tratament care vindecă, din această cauză apar neînţelegeri şi una dintre cele mai mari dezamăgiri pentru familie. Multe boli genetice nu afectează doar ce se vede la o primă consultaţie. Însă, având un diagnostic cert, putem stabili un protocol clar de urmărire şi putem face o prevenţie mult mai bună. În plus, fără un diagnostic exact, nu cunoaştem riscul de recurenţă pentru următoarele sarcini în familie”, argumentează geneticianul.
În plus, identificarea unui nume concret pentru suferinţa copilului oferă familiei o ancoră psihologică crucială. Fără un diagnostic cert, părinţii trăiesc într-o nesfârşită perioadă de întrebări fără răspuns. Cu un nume de sindrom, chiar dacă este vorba despre o boală extrem de rară la nivel mondial, familia poate contacta grupuri de sprijin, asociaţii de pacienţi şi alţi părinţi care au trecut prin experienţe similare.
Speranţa reanalizării datelor: Un test negativ azi poate deveni un diagnostic mâine
Una dintre cele mai spectaculoase evoluţii în medicina modernă este dinamica cercetării genetice. Un rezultat negativ la o testare genetică efectuată în prezent nu înseamnă că investigaţiile au fost în zadar sau că pacientul nu are o cauză genetică.
„Faptul că încă nu avem un diagnostic nu înseamnă că părinţii au încercat degeaba. Înseamnă că boala este atât de rară sau de nouă încât abia acum este descoperită. Datele genetice pot fi reanalizate periodic, iar un diagnostic negativ de astăzi se poate transforma într-un diagnostic cert peste ceva timp. Cercetarea se dezvoltă din ce în ce mai mult, identificându-se continuu gene noi care au expresivitate clinică”, concluzionează dr. Maria Roman.
Surse:
https://www.orpha.net/pdfs/orphacom/cahiers/docs/GB/OrphanetRDFactsheet.pdf
https://www.eurordis.org/survey-reveals-lengthy-diagnostic-delays/
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2035790
Medikatv.ro
