Peste 800 de persoane, ucise în Myanmar de la începutul loviturii de stat, anunţă o organizaţie locală
Peste 800 de persoane au fost ucise de forţele de securitate în Myanmar de la începutul manifestaţiilor împotriva juntei şi loviturii de stat de la 1...
Johnson&Johnson îşi reduce săptămâna aceasta la jumătate livrările de vaccin anticovid în UE
Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) şi-a redus la jumătate livrările de vaccin împotriva covid-19 prevăzute săptămâna aceasta în Uniunea...
Israelul trage 22 de obuze către Liban, după tirul a şase obuze din sudul teritoriului libanez către nordul teritoriului israelian
Şase obuze au fost trase din Liban către nordul Israelului, însă nu au trecut frontiera, anunţă armata israeliană, care precizează că a efectuat tiruri...
Israelul deschide punctul de trecere Kerem Shalom pentru ca ajutoare umanitare să poată intra în Fâşia Gaza, o decizie salutată de ONU
Autorităţile israeliene au deschis punctul de trecere Kerem Shalom, pentru ca ajutoare umanitare să poată intra în Fâşia Gaza, o decizie salutată de...
O reuniune ONU pe tema impunerii unui embargo asupra armamentului Myanmarului, amânată pe termen nedeterminat
O reuniune a Adunării Generale a ONU, prevăzută marţi, în vederea supunerii la vot a unei rezoluţii cu caracter neconstrângător privind o ”suspendare...
Un comandant militar kurd sirian de rang înalt, asasinat în nordul Irakului într-o operaţiune a spionajului turc
Un oficial militar kurd sirian de rang înalt a fost ucis într-o operaţiune a serviciilor turce de informaţii în Irak, a anunţat preşedintele turc Recep...
Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în naufragiul unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi
Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte 96 erau date dispărute marţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni, în largul coastelor oraşului Mumbai, în...
Biden are mâinile ”însângerate” de susţinerea atacurilor israeliene în Fâşia Gaza, acuză Erdogan; Israelul ”suge sânge pentru a-şi potoli setea”; Austria îi face pe ”musulmani să plătească factura genocidului pe care l-a comis împotriva evreilor”
Preşedintele american Joe Biden are mâinile pătate de sânge, din cauza susţinerii atacurilor aeriene ale Israelului în Fâşia Gaza, acuză preşedintele...
Biden îşi publică declaraţia fiscală şi reia o tradiţie întreruptă de Trump; cuplul Biden a câştigat 607.336 de dolari brut în 2020, iar cuplul viceprezidenţial 1.695.225 de dolari
Joe şi Jill Biden au câştigat un pic peste 600.000 de dolari în 2020, potrivit unei declaraţii de impozit pe care au publicat-o, reluând o tradiţie...
Curtea Supremă remaniată de Trump urmează să examineze în toamnă dreptul la avort al americancelor
Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat luni să examineze, din nou, dreptul femeilor la avort, ceea ce prefigurează, având în vedere solida majoritate...

















