Greenwashing: Noi cerinţe aplicabile începând cu 27 septembrie 2026

Greenwashing: Noi cerinţe aplicabile începând cu 27 septembrie 2026

Autori: Mădălina Vasile, Coordonatorul Practicii NNDKP de Dreptul Mediului, şi Bianca Arhire, Asociat, NNDKP

Începând cu 27 septembrie 2026 devin aplicabile noile cerinţe pentru combaterea „dezinformării ecologice”, cunoscută şi sub denumirea de „greenwashing”.

În România, aceste cerinţe sunt introduse prin OUG nr. 18/2026, prin care sunt transpuse prevederile Directivei (UE) 2024/825 (Directiva privind combaterea greenwashing-ului).

Noul cadru normativ introduce cerinţe mai stricte pentru comunicările comerciale adresate consumatorilor care conţin afirmaţii legate de mediu.

1Care sunt interdicţiile şi cerinţele aplicabile?

Noile cerinţe se aplică „afirmaţilor legate de mediu”. Această noţiune este definită în sens larg şi include orice mesaj sau reprezentare care nu este obligatorie potrivit legii şi care afirmă sau implică faptul că un produs, o categorie de produse, o marcă sau un operator economic (i) are un impact pozitiv asupra mediului; sau (ii) nu are niciun impact asupra mediului; sau (iii) este mai puţin dăunător pentru mediu decât alte produse, categorii de produse, mărci sau comercianţi; sau (iv) şi-a îmbunătăţit impactul asupra mediului în timp.

În această categorie pot intra nu numai afirmaţiile scrise, ci şi imaginile, simbolurile, etichetele, denumirile comerciale sau alte elemente de branding.

Cerinţele diferă în funcţie de natura afirmaţiei legate de mediu. Pentru anumite categorii, legislaţia instituie interdicţii exprese, în timp ce pentru altele utilizarea afirmaţiei legate de mediu este permisă numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.

Afirmaţiile generice legate de mediu sunt interzise atunci când nu se poate demonstra o performanţă de mediu excelentă recunoscută

În această categorie intră afirmaţii precum „prietenos cu mediul”, „respectuos faţă de mediu”, „verde”, „benefic pentru natură”, „ecologic”, „sigur pentru mediu”, „benefic pentru climă”, „agreabil pentru mediu”, „cu emisii reduse de carbon”, „eficient din punctul de vedere al energiei”, „biodegradabil”, „bioprodus”.

O afirmaţie generică legată de mediu poate fi, însă, transformată într-o afirmaţie specifică dacă explicaţia privind caracteristica de mediu este furnizată în termeni clari şi vizibili pe acelaşi suport. De exemplu, afirmaţia „ambalaje favorabile climei” reprezintă o afirmaţie generică, în timp ce afirmaţia „100% din energia utilizată pentru producerea acestor ambalaje provine din surse regenerabile” este o afirmaţie specifică. Aceasta din urmă nu intră sub interdicţia aplicabilă afirmaţiilor generice, dar rămâne supusă regulilor generale privind caracterul înşelător al comunicărilor comerciale.

Afirmaţiile privind întregul produs sau întreaga activitate a operatorului economic sunt interzise dacă afirmaţiile se referă, în realitate, doar la un anumit aspect al produsului sau la o componentă specifică a activităţii operatorului economic

De exemplu, este interzisă prezentarea unui produs ca fiind „fabricat din material reciclat” când, în realitate, doar o parte a ambalajului este realizat din material reciclat. Totodată, este interzisă prezentarea unui operator economic ca utilizând exclusiv energie din surse regenerabile, atunci când această caracteristică priveşte doar o parte a activităţii sale.

Cerinţele nu interzic aceste categorii de afirmaţii legate de mediu atunci când acestea sunt exacte, verificabile şi nu exagerează beneficiul pentru mediu. Este necesar, prin urmare, ca aceste afirmaţii să corespundă în mod real întinderii beneficiului de mediu comunicat, respectiv întinderea afirmaţiei să corespundă exact caracteristicii sau activităţii la care aceasta se referă.

Afirmaţiile privind performanţa de mediu viitoare sunt permise dacă operatorul economic poate demonstra existenţa unor angajamente clare, obiective, puse la dispoziţia publicului şi verificabile

În această categorie intră afirmaţii precum „net zero până în 2030” sau „vom reduce emisiile cu 50%.

Angajamentele trebuie să fie incluse într-un plan de punere în aplicare detaliat şi realist, cu ţinte măsurabile şi încadrate în timp, iar operatorul economic să poată demonstra că planul poate fi efectiv pus în aplicare, inclusiv prin alocarea de resurse şi verificare periodică de către un expert terţ independent, ale cărui rezultate sunt puse la dispoziţia consumatorilor.

Afirmaţiile potrivit cărora un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră (GES) sunt interzise atunci când acestea se bazează pe compensarea emisiilor de GES

În această categorie intră afirmaţii precum „neutru din punct de vedere climatic”, „neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon”, „pozitiv din punctul de vedere al emisiilor de carbon”, „emisii nete zero pentru climat”, „compensat din punct de vedere climatic”, „impact redus asupra climei” şi „amprentă limitată de CO2”.

Nu este permis ca un operator economic să prezinte un produs ca având un impact climatic neutru, redus sau pozitiv asupra mediului prin raportare la compensarea unor emisii de GES din afara lanţului valoric al produsului. În acest caz, afirmaţia trebuie să se întemeieze pe impactul real al ciclului de viaţă al produsului, în propriul lanţ valoric, iar nu pe compensarea emisiilor din afara acestuia.

Această interdicţie nu împiedică, totuşi, operatorul economic să comunice despre investiţiile sale în iniţiative de mediu, inclusiv despre proiecte privind creditele de carbon, cu condiţia ca informaţiile să fie prezentate într-un mod care nu induce în eroare şi respectă celelalte cerinţe legale aplicabile.

Etichetele de durabilitate care nu sunt bazate pe un sistem de certificare sau nu sunt instituite de o autoritate publică sunt interzise

O „etichetă de durabilitate” este o marcă de încredere voluntară, o marcă de calitate sau un echivalent, public sau privat, care urmăreşte să distingă şi să promoveze un produs, un proces sau o întreprindere prin referire la caracteristicile sale de mediu sau sociale şi care nu reprezintă o etichetă obligatorie impusă de lege.

2Ce trebuie să facă în concret operatorii economici?

Pentru conformarea cu noile cerinţe, operatorii economici ar trebui să deruleze un proces intern de verificare a comunicărilor comerciale existente, care să includă, în principal:

  • inventarierea afirmaţiilor legate de mediu utilizate în comunicările adresate consumatorilor, inclusiv pe ambalaje, etichete, website-uri, social media;
  • verificarea conformităţii afirmaţiilor, inclusiv identificarea celor care trebuie reformulate, clarificate sau retrase;
  • verificarea şi documentarea fundamentului afirmaţiilor, astfel încât operatorul economic să poată demonstra, dacă este necesar, exactitatea acestora;
  • revizuirea etichetelor de durabilitate şi a altor simboluri sau denumiri cu semnificaţie de mediu, pentru a verifica dacă îndeplinesc noile condiţii;
  • verificarea angajamentelor privind performanţa viitoare, inclusiv existenţa unor obiective clare, a unui plan de implementare şi a dovezilor necesare pentru susţinerea acestora.

În paralel, companiile ar trebui să stabilească un proces intern prin care noile afirmaţii legate de mediu să fie verificate înainte de utilizarea lor în comunicările comerciale, nu ca exerciţiu punctual, ci ca pas integrat în fluxul de aprobare de conformitate.

3Ce se întâmplă cu produsele şi ambalajele existente la data de 27 septembrie 2026?

Produsele şi ambalajele fabricate, comandate, distribuite sau plasate pe rafturi înainte de 27 septembrie 2026 nu sunt excluse de la aplicarea noilor reguli – noile cerinţe nu prevăd o perioadă generală de graţie.

În iunie 2026, reţeaua autorităţilor naţionale în materie de protecţie a consumatorilor a publicat Înţelegerea comună privind situaţiile stocurilor vechi, care sugerează o abordare graduală a aplicării noilor reguli în primele etape de aplicare a noilor reguli. Se propune ca analiza să se facă de la caz la caz, ţinând cont de ciclurile de producţie şi ambalare, volumul stocurilor, comenzile de producţie deja efectuate, dependenţele din lanţul de aprovizionare, durata de viaţă a produsului, posibilitatea de a aplica măsuri corective. Mai mult, autorităţile pot evita, în anumite situaţii, măsuri disproporţionate precum distrugerea sau retragerea produselor atunci când acestea ar genera, de exemplu, costuri excesive.

Înţelegerea comună nu e obligatorie şi nu creează o exceptare sau o perioadă de graţie. Este, însă, un reper pentru modul în care autorităţile ar putea aplica principiul proporţionalităţii în ceea ce priveşte stocurile existente.

viewscnt
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
Recomandările editorilor
Ultima oră