Rusia, China şi Serbia au continuat să furnizeze armament juntei din Myanmar, armament folosit în atacuri împotriva civililor după lovitura de stat, denunţă marţi Raportorul Special ONU Tom Andrews, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tom Andrews îndeamnă la o convocare de urgenţă a Consiliului de Securtate al ONU - în care China şi Rusia sunt membri permanenţi şi au drept de veto -, în vederea ”adoptării unei rezoluţii care cel puţin să interzică aceste transferuri pe care militarii birmani le folosesc pentru a ataca şi ucide cvili”, se arată într-un comunicat.

”În pofida probelor unor atrocităţi comise de juntă în deplină impunitate, după lovitura de stat de anul trecut, Rusia şi China, membri (permanenţi) ai Consiliului de Securitate (al ONU) au continua să furnizeze juntei birmane numeroase avioane de vânătoare şi blindate”, denunţă Tom Andrews.

În această perioadă, Serbia a autorizat exporturi de rachete şi de artilerie destinate militarilor birmani, precizează el.

Începând din februarie 2021, peste 1.500 de civili au fost ucişi, iar sute de mii de civili au fost deplasaţi, potrivit ONU, iar junta reprimă dur o contestare.

ONU anchetează cu privire la eventuale crime împotriva umanităţii, în urma informaţii despre masacrarea unor săteni şi incendierea a sute de case.

Raportorul Special al ONU consideră că niciuna dintre aceste ţări care au livrat arme ”nu pot ignora sau cel puţin nu se pot îndoi” de faptul că, cel puţin începând din 2018, armamentul vândut Myanmarului este folosit în atacuri împotriva unor civili, o încălcare a dreptulu internaţional.

Astfel, ”prin transferul multor avioane de vânătoare, rachete şi avioane de transport militar fabricate de întreprinderi de stat, începând din 2018, dar şi după lovitura de stat, China a încălcat dreptul umanitar internaţional”, acuză Tom Andrews.

Beijingul ”ştia aproape sigur” că aceste arme aveau să fie folosite împotriva unor civili.

El evocă avioane de luptă de tip JF-17, fabricate împreună cu Pakistanul, criticat, de asemenea, în acest raport, din cauză că Islamabadul ”ar viza să autorizeze în curând” livrarea unei cantităţi mari de muniţie Myanmarului pentru avioane, dar şi obuze de mortier sau lansatoare de grenade.

În ceea ce priveşte Rusia, raportorul subliniază că ”dupălovitura de stat, Federaţia rusă nu doar că s-a angajat să onoreze contracte din trecut, ci a semnat noi contracte de înarmare cu junta”.

Rusia a furnizat vehcule blindate de transport de trupe, dar şi avioane de vânătoare şi drone.

Serbia a furnizat Myanmarului rachete şi obuze.

Tom Andrews detaliază în raport livrări de armament Myanmarului din Ucraina, Israel şi Coreea de Sud, însă dinaintea loviturii de stat.

”Poporul birman este crunt dezamăgit de răspunsul comunităţii internaţionale”, afirmă raportorul special.

”Situaţia drepturilor omului în Myanmar este gravă şi se deteroorează şi mai mult”, subliniază Tom Andrews, care consideră că ”este imperativ să se schimbe direcţia pentru a se pune capăt crimelor” şi că există soluţii în acest sens, însă ”ceea ce este necesar acum este voinţă politică”.

Tom Andrews este conştient de faptul că recomandarea sa adresată Consiliului de Securitate al ONU de a impune un embargo asupra armamentului şi sancţiuni economice au puţine şanse să se concretizeze.

În opinia sa, însă, perspectiva unui veto nu trebuie să-i împiedice pe alţii să prezinte o rezoluţie care să oblige pe toată lumea să se poziţioneze în mod public.

El sugerează cel puţin o rezoluţie care să impună un embargo armamentului care poate să fie folosit împotriva civililor.

Statele pot să impună, la rândul lor, sancţiuni economice şi un embargo asupra armamentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.