Macron vrea să-i ceară lui Putin o încetare a atacurilor şi bombardamentelor cu drone. ”Nu aceasta este natura operaţiunii speciale pe care a lansat-o, a războiului pe care l-a lansat la început, care era o cucerire teritorială”, îi reproşează el lui Puti Externe 16 dec 2022
Congresul american elimină vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 a militarilor americani la adoptarea bugetului apărării şi prevede zece miliarde de dolari pentru Taiwan Externe 16 dec 2022
Uniunea Europeană adoptă impozitarea minimă de 15% a profiturilor multinaţionalelor, care urmează să intre în vigoare peste un an, la 31 decembrie 2023 Externe 16 dec 2022
UPDATE-Patru persoane în stare ”critică”, după o busculadă la intrarea în sala de concerte O2 Academy, la Londra, anunţă Scotland Yard Externe 16 dec 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o ”vizită de lucru” luni, în Belarus Externe 16 dec 2022
UPDATE-Zece morţi, inclusiv cinci copii, şi 14 răniţi, inclusiv doi pompieri, într-un incendiu la periferia Lyonului Externe 16 dec 2022
Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel evocă ”progrese foarte discrete” în relaţia cu SUA Externe 15 dec 2022
Vaticanul cere scuze Rusiei în urma unor declaraţii ale Papei Francisc cu privire la un presupus comportament crud al unor minorităţi etnice ruse în Războiul rus din Ucraina Externe 15 dec 2022
Hersonul, lăsat ”în întregime” fără electricitate de un bombardament rusesc, soldat cu doi morţi, anunţă guvernatorul Iaroslav Ianuşevîci Externe 15 dec 2022
Violenţe în Piaţa Victoriei – Procurorii cer arestare preventivă pentru încă 14 persoane din cele 27 ridicate după percheziţii / Zece au primit deja mandate pentru 30 de zileastăzi, 14:04
UPDATE - Iaşi: Un bărbat, o femeie şi o fetiţă au murit după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, pe drumul dintre Paşcani şi Brăteşti/ Alte două femei şi o fetiţă au primit îngrijiri medicale - FOTOastăzi, 18:22
Kelemen: Ideea de creştere este exclusă nu numai la TVA, la toate taxele şi impozitele. Chiar există o idee, eliminarea taxelor parafiscaleieri, 23:56
Gimnastică: La 51 de ani, Oksana Şuşovitina s-a calificat în finală la sărituri la Jocurile Asiaticeastăzi, 11:57
Profit.roEXCLUSIV FOTO Gică Popescu își face muzeu și spa cu piscină la hotelul-emblemă al Predealului
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Reţele Electrice România a modernizat staţia electrică Filaret din Bucureşti, prin investiţii de aproape 79 de milioane de lei
Acum este momentul potrivit pentru rezervare in Oman, noua destinatie exotica: 2 reduceri cumulate şi tarife protejate
Vodafone lansează GEN10 şi caută următoarea generaţie de campioni a României alături de Nadia Comăneci şi Ciprian Marica
România şi Republica Moldova, de la dialog la investiţii: F.E.R.M. construieşte noi punţi economice peste Prut
Premierul desemnat Siegfried Mureşan: Guvernul va avea trei vicepremieri, din partea celor trei partide care susţin guvernul, PNL, USR şi UDMR. Nu vom creşte numărul de ministereastăzi, 13:17
INTERVIU - Alina Şerban, prima regizoare romă care a triumfat la Festivalul de Film de la Veneţia: „Valul de iubire a fost şi este mult mai mare decât cel rasist”astăzi, 13:32
Noi detalii în cazul tinerei moarte, găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt/ Iubitul fetei este suspectat că ar avea legătură cu moartea acesteiaastăzi, 12:59
Analiză Cushman&Wakefield Echinox: Medie de 4,5 studenţi pentru un loc de cazare în principalele centre universitare din România. Cea mai mare concurenţă este la Bucureşti, iar cea mai ridicată rată de acoperire, la Iaşiastăzi, 13:21
În Canada începe procesul unui fost bucătar care a vândut în întreaga lume „kituri pentru sinucidere”. Cazul a ridicat o problemă juridică inedităastăzi, 12:14
Procesul Maradona: Moartea starului argentinian a fost subită şi nu este exclus să fi fost cauzată de Covid-19, susţine un expert citat de apărareastăzi, 10:30
Gimnastică: La 51 de ani, Oksana Şuşovitina s-a calificat în finală la sărituri la Jocurile Asiaticeastăzi, 11:57
Siegfried Mureşan: Îmi doresc ca socialiştii europeni să ştie adevărul despre situaţia din România şi despre acţiunile PSD/ PSD dă un test al adevărului, poate vota Guvernul şi încerca să arate că derapajele cu AUR au fost doar un episod nefericitastăzi, 23:28Politic Intern
Baschet masculin: KB Peja – Dinamo Bucureşti, scor 58-96, în preliminariile FIBA Europe Cupastăzi, 23:16Sport
Două sisteme antiaeriene ale României, modernizate de Rheinmetall pentru lupta antidronă, au picat testele de recepţie/ Reacţia preşedintelui Nicuşor Danastăzi, 23:06Politic Intern
Paul de România, refugiat în Franţa, denunţă la Curtea de Apel de la Paris o ”persecuţie” şi se opune predării sale Bucureştiului. Hotărârea, la 4 noiembrieastăzi, 23:04Externe
Nicuşor Dan: Dizolvarea Parlamentului nu este ceva ce eu să-mi doresc. Când eşti politician, încerci să faci ceea ce-şi doresc cetăţenii şi cetăţenii doresc să se termine criza asta/ Felul ăsta nu poate să fie decât unul negociat de partideastăzi, 23:02Politic Intern
Nicuşor Dan, interesat cine va fi ministru al Apărării şi al Externelor, argumentând că acestea sunt ministerele cu care lucrează în mod curentastăzi, 22:56Politic Intern
Nicuşor Dan: Am răspuns tuturor întrebărilor oficialilor americani legate de dispersia trupelor americane în Europa. Am oferit inclusiv să împărţim costul acestor operaţiuni şi aşteptăm răspunsul administraţiei americaneastăzi, 22:51Politic Intern
Ambasadorul Israelului în SUA, Yechiel Leiter, anunţă că fiul său, un militar rezervist, a fost rănit grav într-un atac cu maşină în Cisiordania ocupată. El şi-a pierdut celălalt fiu în Războiul din Fâşia Gaza, în noiembrie 2023astăzi, 22:32Externe
Superliga: Universitatea Craiova, penalitate de 10.000 de lei după incidentele de la meciul cu FCSB / Alibec, suspendat trei jocuri după Dinamo – Farulastăzi, 22:26Sport