Cel puţin zece persoane - inclusiv cinci copii cu vârste cuprinse între trei şi 15 ani - au murit, iar alte 14 au fost rănite într-un incendiu, în noaptea de joi spre vineri, într-un imobil de şapte etaje la Vaulx-en-Velin, la periferia de est a Lyonului, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest incendiu violent a izbucnit la ora locală 3.12 (4.12, ora României) în acest imobil, potrivit Prefecturii din Rhône.

Patru dintre răniţi se aflau în stare gravă, iar alte zece persoane au fost rănite uşor - inclusiv doi pompieri -, precizează prefectura.

Prefectura a activat un centru operaţional la nivel de departament şi un plan cu victime numeroase.

Incendiul a izbucnit într-un imobil cu şapte etaje.

Pompierii au intervenit rapid la faţa locului, în urma a numeroase apeluri telefonice.

Un perimetru de securitate a fost instituit la faţa locului.

Prefectul a activat un centru operaţional departamental.

Aproximativ 165 de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului, cu 70 de vehicule de intervenţie.

Sinistrul - a cărui origine era imediat necunoscută, ”a fost stins”, anunţă într-un comunicat prefectura.

Ministrul francez al Locuinţei Olivier Klein şi-a anulat o vizită la Grignon şi se deplasează la Vaulx-en-Velin, a anunţat cabinetul acestuia vineri dimineaţa.

”Este un bilanţ extrem de grav”, a declarat ministrul francez de Interne Gérald Darmanin la Paris, într-o conferinţă de presă despre dispozitivul de securitate de la finala Cupei Mondiale.

El a anunţat că urma să se ducă la faţa locului, împreună cu ministrul Locuinţei Olivier Klein.

”Ne gândim la familiile şi apropiaţii victimelor. I-am transmis solidaritatea locuitoarelor şi locuitorilor Lyonului primarului Hélène Geoffroy” al periferiei, a anunţat pe Twitter primarul Lyonului, Grégory Doucet.

”Apartamentul era plin de fum”, a declarat RTL o locuitoare a blocului.

”Am început să facem anumite lucruri pentru a supravieţui, am legat cearşafuri pentru a încerca să ieşim pe fereastră de la etajul patru. Am văzut că era ruscant. Alţii au făcut-o şi au pierit”, a declarat ea, adăugând că ”am fost prinşi într-un fum toxic şi ne vedeam murind”.

Vecini au asista la scenă îngroziţi.

”Fiul meu, care a auzit ţipete la ora trei, a venit să mă trezească. Am văzut toată lumea plecând”, declară BFMTV Lyon locuitorul unui imobil vecin. ”Un tată striga: «salvaţi-mi copilul». Este dramatic. Îmi tremură picioarele”, a declarat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.