Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola va participa, duminică la Chişinău, la Adunarea „Moldova Europeană” Externe 19 mai 2023
Actul normativ care modifică prevederi ale legii privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, promulgat Economic 19 mai 2023
Iohannis a promulgat legea prin care terenurile din perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, pe care sunt amplasate active deţinute de personele fizice sau juridice, să poată fi închiriate de aceştia Politic Intern 19 mai 2023
Ciolacu: Sunt dispus să discut, pe parcursul acestui week-end, cu liderii de sindicat din învăţământ şi să facem toate eforturile pentru a evita greva generală. Premierul Ciucă are o disponibilitate similară la dialog Social 19 mai 2023
Grindeanu: Cel mai important lucru în aceste negocieri este în a reuşi să păstrăm o anumită stabilitate pe care, cu bune şi cu rele, această coaliţie a reuşit să o dea, într-un context extrem de dificil Politic Intern 18 mai 2023
Turcan: E posibil să se întâmple orice, în urma acestor negocieri. Dacă UDMR decide să plece de la guvernare, atunci în continuare există majoritate. Rotativa e un moment unic Politic Intern 18 mai 2023
Gabriela Firea: Pachetul nostru pentru creşterea natalităţii este gata. A plecat către ministerele de linie pentru avizare Social 18 mai 2023
Firea: PSD şi-a dori să se alăture echipei guvernamentale, în calitate de ministru al Economiei, senatorul Radu Oprea. PSD vrea ca Ministerul Transporturilor să fie condus în continuare de Sorin Grindeanu Politic Intern 18 mai 2023
Nicuşor Dan anunţă încheierea unor protocoale cu cu judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi Ialomiţa, care vor fi utile în realizarea noului Planul Urbanistic General Social 18 mai 2023
Nicuşor Dan: Troleibuzele Astra Irisbus aflate în circulaţie sunt recondiţionate de STB. alte 100 de troleibuze noi, achizionate de PMB, vor intra pe traseu la începutul anului viitor Social 18 mai 2023
Criză la TNB - Un alt actor renunţă la colaborarea cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureştiieri, 08:53
UFC: Dana White a declinat oferta lui Donald Trump, făcută în glumă, de a fi purtător de cuvânt al Casei Albeieri, 08:25
Luca Niculescu: Digitalizarea administraţiei nu înseamnă doar mutarea formularelor din formatul pe hârtie pe un ecran. Înseamnă servicii publice mai simple, mai accesibile, mai sigure / Mai puţin timp pierdut de cetăţeni în relaţia cu statulieri, 10:59
UPDATE - Nicuşor Dan l-a anunţat pe jurnalistul Ovidiu Vanghele că nu mai are voie la Palatul Cotroceni: Faţă de injuriile pe care mi le-aţi adus, am dispus să nu mai veniţi la conferinţe. Colegii miloşi au sărit peste ordinul meu / Reacţii - VIDEO ieri, 21:52
Profit.roULTIMA ORĂ Producție mutată din Italia spre România. Indienii de la Varroc favorizează din nou piața locală
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
Afecţiunile proctologice pot fi tratate cu disconfort minim: „Problema nu este tratamentul, ci tendinţa pacienţilor de a se autodiagnostica”
Platinum by ROKA Development, două premii şi Five Stars la Romanian Property Awards 2026. Cum evoluează proiectele companiei
INTERVIU VIDEO: Miliardele nu iartă greşelile scrise cu litere mici. Cristina Ivan şi Diana Cociaş ne explică de ce
Cum va arăta lumea în 2040? Munca, educaţia şi viaţa în epoca AI. Şase experţi de notorietate internaţională aduc la Bucureşti o conversaţie despre viitorul omului
INTERVIU Cătălin Staicu, Project Manager. Apartamente la cheie, clinici şi proiecte B2B. Cum îşi schimbă Evora Grup modelul de business
De Bright Friday, PPC Energie vine cu oferte speciale de la 1,17 lei/kWh, reduceri la electrocasnice şi servicii de asistenţă
Centrul Infotrafic: Trafic dirijat, pe sensul Sibiu-Deva al A1, în zona localităţii Orăştie, din cauza unui accident/ Carosabil parţial umed, pe multe drumuri din ţară/ Ceaţă în judeţele Argeş, Gorj şi Timiş astăzi, 06:49
Şeful Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat într-o bază militară în urma ameninţărilor iraniene, potrivit NYTastăzi, 03:50
Rusia expulzează un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova. Ambasadorul Lilian Darii, convocat la MAE rusastăzi, 03:05
UPDATE - Nicuşor Dan l-a anunţat pe jurnalistul Ovidiu Vanghele că nu mai are voie la Palatul Cotroceni: Faţă de injuriile pe care mi le-aţi adus, am dispus să nu mai veniţi la conferinţe. Colegii miloşi au sărit peste ordinul meu / Reacţii - VIDEO ieri, 21:52
AUR, replică pentru preşedinte: A găsit timp să explice cât de periculos ar fi AUR, dar prea puţin pentru a vorbi despre economia ţării şi nivelul de trai al românilor / Ce spune formaţiunea despre protest şi Călin Georgescuieri, 22:19
Alexandru Muraru (PNL): Domnule preşedinte, dacă 30 la sută e mai mic decât 50 la sută, atunci de ce aţi mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor, pucişti sau nepucişti?ieri, 22:04
Arad: Incendiu la o hală în care se află autoturisme, în localitatea Pecica/ Focul se manifestă generalizat, pe circa 600 de metri pătraţiieri, 21:29
Noskova a învins-o pe Gauff şi s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor / Pegula rămâne în cursăastăzi, 08:36Sport
EURONAVAL - Damen Galaţi va construi nave de transport amfibiu pentru marina olandeză. Producţia a şase fregate pentru Belgia şi Ţările de Jos începe anul viitor. În total, va avea în lucru cel puţin 13 nave pentru ţări NATO, niciuna pentru România - FOTOastăzi, 08:30Economic
Jurnalist interzis la Cotroceni - Siegfried Mureşan: Datoria jurnaliştilor este să pună întrebări. Datoria noastră, a oamenilor politici, este să răspundem tuturor întrebărilor,astăzi, 08:26Politic Intern
Prima reacţie a jurnalistului căruia i s-a interzis accesul la Cotroceni: Am o singură supărare, că nu am primit răspuns de la preşedinte la întrebarea mea şi acest rezultat îmi poate fi imputat şi mie. Am fost, recunosc, uimit de cuvintele preşedinteluiastăzi, 08:07Politic Intern
Stacy Keach, vedetă de teatru şi din serialul ”Mike Hammer”, a murit la vârsta de 85 de aniastăzi, 08:03Entertainment
Hunedoara: Incendiu violent la o cabană construită în principal din lemn, în staţiunea Straja/ Nu sunt persoane rănite - FOTO, VIDEOastăzi, 07:46Eveniment
COP31 privind schimbările climatice: şefii de stat intră în scenă, în condiţiile în care mulţi sunt absenţiastăzi, 07:30Externe
Preţul benzinei în SUA a scăzut sub 4 dolari pe galon pentru prima dată din iulie, pe fondul ieftinirii petroluluiastăzi, 07:25Economic
Acţiunile Microsoft au scăzut cu 3%, după ce Anthropic a lansat instrumente AI care ar putea concura cu suita Officeastăzi, 06:53Economic