Nvidia, dată în judecată de acţionari

Nvidia, dată în judecată de acţionari

Acţionarii Nvidia dau în judecată compania şi pe CEO-ul Jensen Huang după scăderea bruscă a valorii acţiunilor, ca urmare a aventurii acestuia cu o presupusă spioană chineză.

Acţiunea intentată de Mark Kistenmacher urmăreşte obţinerea statutului de proces comun, prin alăturarea celor care au cumpărat acţiuni Nvidia între 9 octombrie şi 8 noiembrie.

Intervalul nu a fost ales întâmplător. Pe 9 octombrie, The New York Times a publicat primul material despre aventura CEO-ului Nvidia cu presupusa spioană, iar compania a răspuns că cei doi au o relaţie strict de afaceri.

Pe 8 noiembrie, după ce mai multe informaţii noi au aparut în presă, Jensen Huang a recunoscut public relaţia, iar Nvidia a anunţat că lansează o investigaţie independentă în acest sens.

Pe aceste considerente, Nvidia este acuzată că şi-a indus în eroare acţionarii cu privire la relaţia dintre CEO-ul companiei şi Alice Huang, fost executiv al companiei taiwaneze Megaspeed.

Valoarea de piaţă a companiei a scăzut în ultimele două zile cu peste 470 de milioane de dolari.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră