Indicii bursieri de pe Wall Street au încheiat tranzacţiile de miercuri în creştere, iar indicii Dow Jones şi S&P 500 au atins niveluri record, în urma...
Marmota Phil, celebrul rozător din Pennsylvania, şi-a văzut umbra în această dimineaţă, ceea ce înseamnă - potrivit legendei - că urmează încă şase...
Numeroase provocări economice, geopolitice, sociale şi de mediu aşteaptă în 2021 lumea, care va fi necesar să se adapteze multiplelor schimbări politice...
Liceele suedeze urmează să fie închise timp de o lună, iar orele să aibă loc online, a anunţat joi premierul Stefan Löfven, în contextul în care al...
Impactul crizei economice ar putea să nu fie atât de puternic cum a anticipat iniţial Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar revenirea la nivelul anterior...
Pandemia covid-19 a avut un impact ”catastrofal” şi mult mai grav asupra locurilor de muncă decât cel prevăzut, a avertizat miercuri directorul general al...
Comisia Europeană a transmis, marţi, că previziunile economice din vara acestui an pentru România sunt o contracţie de 6% din PIB şi o creştere de 4% în...
Bilanţul zilnic al morţilor din cauza covid-19 în Statele Unite a început să crească puternic - după două zile de scădere -, cu 1900 de decese într-o...
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că ”PNL va reuşi să îngroape economia românească, dezvoltată şi aşa cu greu în ultimii ani”, în...
Liderii europeni par mai împărţiţi ca niciodată la momentul dezbaterii, joi, a soluţiilor în vederea scoaterii Uniunii Europene (UE) din recesiunea...
Economia globală se va contracta cu 3% în 2020 din cauza prăbuşirii activităţilor provocată de restricţiile impuse de autorităţi pentru a stopa...
Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a plasat în izolare întregul stat şi cei 40 de milioane de locuitori ai acestuia, pentru a consolida lupta împotriva...
Alegătorii britanici merg din nou la vot joi, pentru a treia oară în mai puţin de cinci ani, pentru a-şi alege parlamentarii, acesta fiind primul scrutin din...
Premierul conservator în exerciţiu Boris Johnson şi adversarul său laburist Jeremy Corbyn şi-au jucat miercuri, cu câteva ore înaintea unui scrutin crucial...
Ultimele sondaje de opinie dinaintea alegerilor legislative anticipate britanice de joi creditează Partidul Conservator al premierului în exerciţiu Boris...
Cotidianul conservator britanic The Daily Telegraph a cerut scuze - în urma publicării unui articol semnat de premierul Boris Johnson - şi a fost obligat să...
Scriitoarele Anne Carson, Maryse Condé, Margaret Atwood, Ludmila Uliţkaia, alături de autorii Can Xue, Haruki Murakami, Ngugi Wa Thiong’o şi Mircea...
Noul premier britanic Boris Johnson se află joi în faţa primului său test la urne, într-un scrutin parţial care ar putea să-i reducă majoritatea...
General Electric (GE) a majorat miercuri estimările financiare pentru 2019, dar a avertizat că ar putea înregistra costuri de 1,4 miliarde de dolari legate de...
Vicepremierul Matteo Salvini, cel mai puternic om în Guvernul italian, insistă să implementeze o reducere puternică a impozitelor, în vederea unei relansări...
Comisia Europeană (CE) a recomandat miercuri să se deschidă o procedură cu privire la deficit excesiv împotriva Italiei, din cauza enormei datorii italiene,...
Marea Britanie va înregistra în 2019 cea mai lentă creştere economică din ultimul deceniu, din cauza amplificării incertitudinilor legate de Brexit şi a...
Anul Porcului de Pământ începe pe 5 februarie iar liderii planetei se vor confrunta cu probleme la nivel intern, potrivit predicţiilor maeştrilor feng shui,...
Coaliţia populistă şi de extremă dreapta aflată la putere în Italia şi-a menţinut luni neschimbate previziunile bugetare, în pofida criticilor Comisiei...
Producătorul german de automobile de lux Daimler şi-a redus estimările de profit pentru 2018, din cauza războiului comercial dintre China şi Statele Unite...