Curtea de Apel Ploieşti a anulat certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic, din Roşia Montană, emis în favoarea companiei miniere care...
Institutul Naţional al Patrimoniului anunţă prelungirea cu două săptămâni a perioadei de depunere a proiectelor în cadrul subprogramelor tematice, pentru...
Institutul Naţional al Patrimoniului a deschis platforma https://tmi.patrimoniu.ro/acasa unde pot fi încărcate cererile de finanţare pentru cele 4 subprograme...
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) anunţă un nou apel de proiecte finanţate prin Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea I / 2022) cu un total de 5...
Trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite după ce un tren a deraiat, sâmbătă, în statul american Montana, a anunţat compania feroviară Amtrak,...
Academia Română salută, într-un comunicat de presă remis joi, includerea Roşia Montană în UNESCO şi spune că statul român îşi asumă acum uriaşe...
Familia Regală a României a subliniat, după includerea de către UNESCO a peisajului cultural minier de la Roşia Montană în Patrimoniul Mondial, că...
Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că nu există deocamdată o decizie cu privire la planul care va fi implementat în zona Roşia Montanţă, după...
Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat că trebuie să existe o strategie de dezvoltare a Roşiei Montană, în condiţiile în care, odată...
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că decizia includerii Roşiei Montane în UNESCO este cauza şi victoria unei generaţii. „Respect pentru...
Primarul din Roşia Montană Eugen Furdui a precizat că decizia UNESCO de a include Roşia Montană în patrimoniul mondial este defavorabilă pentru comunitate...
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a transmis marţi, după înscrierea peisajului minier de la Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, că...
„Pentru Peisajul cultural minier Roşia Montană, inclus astăzi în UNESCO, este nevoie de o abordare echilibrată”, a transmis, într-un comunicat, Mihai...
Vicepremierul Dan Barna a declarat că a susţinut activi încă de la început dosarul Roşia Montană la UNESCO şi se bucură că acest sit a reuşit să...
Reprezentanţii USR PLUS au transmis că este o zi istorică pentru ţara noastră includerea Roşiei Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO. „Acum va fi mult...
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, marţi, după includerea sitului Roşia Montană în patromoniul UNESCO, apreciind că zona trebuie să să devină un...
Institutul Patrimoniului Naţional a transmis, într-un comunicat, după înscrierea peisajului minier de la Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial al...
Peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, a anunţat marţi preşedintele Comitetului, Tian Xuejun. Icomos,...
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO, reunit online zilele acestea la Fuzhou, China, a amânat pentru marţi candidaturile din partea Uruguay, Brazilia, Peru...
Vicepremierul Dan Barna a afirmat că speră să se încheie cu bine procedura privind includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO....
Discuţiile privind includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial, care urmau să aibă loc duminică, la Fuzhou, China, unde este reunit Comitetul...
Vicepremierul Dan Barna consideră că listarea la UNESCO a Roşiei Montane nu va bloca şansa generaţiilor viitoare de a avea acolo o exploatare dacă peste...
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat, legat de situaţia dosarului Roşia Montană în procedura de includere în lista UNESCO, că instituţia pe...
Vicepremierul Dan Barna a afirmat că este foarte încrezător că Roşia Montană va deveni monument protejat UNESCO, la finalul acestei veri. El a adăugat că...
Zeci de persoane au participat, duminică, la protestul organizat de mai multe asociaţii la Palatul Cotroceni şi au cerut preşedintelui Klaus Iohannis să...