Institutul Patrimoniului Naţional a transmis, într-un comunicat, după înscrierea peisajului minier de la Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, că munca de cercetare ştiinţifică, documentare şi conservare de aproape două decenii a specialiştilor a fost răsplătită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost luată prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce are loc online în perioada 16-31 iulie 2021.

„Valoarea universală excepţională a Peisajului cultural minier Roşia Montană - cel mai important, extins şi divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichităţii romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole - a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) şi (iv) definite de Convenţia Patrimoniului Mondial”, a precizat INP.

În acelaşi timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât şi necesitatea luării de măsuri urgente de protecţie.

În acest sens, este încurajată cooperarea internaţională şi este recomandată invitarea la Roşia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă şi un program de măsuri pentru asigurarea ieşirii sitului de pe Lista Patrimoniului Mondial în pericol.

„Astăzi, munca de cercetare ştiinţifică, documentare şi conservare de aproape două decenii a specialiştilor şi comunităţii patrimoniale din România şi din lume este răsplătită prin recunoaşterea de către UNESCO a valorii universale excepţionale a sitului de la Roşia Montană. Protejat integral ca monument istoric de legislaţia din România, Peisajul cultural minier Roşia Montană intră astăzi în familia valorilor recunoscute ca relevante pentru întreaga umanitate, valori pentru care solidaritatea internaţională se poate transforma în cooperare şi asistenţă tehnică pentru conservarea şi restaurare”, a subliniat INP, adăugând: ”Comunitatea din Roşia Montană - greu încercată în aceste zile de inundaţiile catastrofale din zonă - şi comunităţile patrimoniale din întreaga ţară sunt beneficiari ai acestui nou statut şi, în acelaşi timp, parteneri al Statului în programul de măsuri necesar a fi definit şi implementat pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului şi dezvoltarea durabilă a zonei”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.