Alegerea preşedintelui Irakului în Parlament, amânată pe termen nedeterminat
Alegerea preşedinteui Irakului de către Parlament, prevăzută luni, a fost amânată pe termen nedeterminat, după ce un cvorum de două treimi dintre...
Alegerea preşedinteui Irakului de către Parlament, prevăzută luni, a fost amânată pe termen nedeterminat, după ce un cvorum de două treimi dintre...
Internaţionalul egiptean Mostafa Mohamed evoluează în prezent la Cupa Africii pe Naţiuni din Camerun. Totuşi, el are şi examene de susţinut la facultate,...
Fostul conducător al companiei egiptene Flash Airlines a fost nculpat, în decembrie, cu privire la ”omor din culpă” de către un judecător parizian, în...
Curtea Supremă federală irakiană, cea mai înaltă instanţă constituţională din Irak, a respins luni o plângere depusă de către foşti paramilitari din...
Turcia vrea o apropiere ”treptată” cu Israelul şi Egiptul, după ce a deschis un nou capitol al relaţiilor sale cu Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunţat...
Premierul israelian Naftali Bennett efectuează luni - o premieră în ultimii peste zece ani - o vizită în Egipt, cea mai populată ţară arabă şi prima...
Unul dintre fiii fostului lider libian Muammar Gaddafi, Saadi, un fost fotbalist cu reputaţie de playboy, încarcerat într-o închisoare din Tripoli timp de...
Emiratele Arabe Unite (EAU) şi-au deschis miercuri la Tel Aviv prima ambasadă în Israel, o etapă în normalizarea relaţiilor între cele două ţări, după...
Franţa urmează să înceapă să-şi închidă bazele din nordul Mali ”în al doilea semestru al lui 2021”, în cadrul unei reduceri anunţate a prezenţei...
Patru membri ai comandoului care l-a ucis pe jurnalistul saudit disident Jamal Khashoggi în 2018 au fost formaţi paramilitar în Statele Unite, după ce au...
Procesul a 14 presupuşi complici ai comandourilor jihadiste care au comis atentatul terorist de la 13 noiembrie 2015 la Paris urmează să aibă loc la un...
Cei trei bărbaţi acuzaţi de faptul că au făcut parte sau au fost complici ai celulei jihadiste care a comis dublul atentat, soldat cu 16 morţi, în...
Fiul lui Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump şi un fost primar al New Yorkului, şi-a anunţat marţi candidatura la postul de guvernator al...
O ambarcaţiune care a plecat din Libia către Europa a naufragiat cu aproximativ 90 de persoane la bord, iar aproximativ 30 de au fost salvate marţi, în largul...
Justiţia italiană a autorizat extrădarea în Franţa a unui albanz suspectat de faptul că a furnizat o armă autorului atacului cu camionul la Nisa, la 14...
Guvernul american al lui Joe Biden a aprobat o vânzare de armament - în valoare de aproape 200 de milioane de dolari - Egiptului, însă s-a angajat să...
Ministrul de Externe din Qatar, şeicul Mohamed bin Abdulrahman al Thani, declară agenţiei de presă Bloomberg că Doha îndeamnă ţările arabe de la Golful...
Autorităţile iraniene le oferă refugiu unor lideri Al-Qaida şi le acordă srijin, acuză secretarul de Stat american Mike Pompeo, cu câteva zile înainte de...
Egipteanul Mohamed Salah l-a depăşit pe Steven Gerrard şi a devenit golgheterul all-time al echipei Liverpool în Liga Campionilor.
Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) cere ca partenera fugară a lui Amedy Coulibaly, Hayat Boumeddiene, care s-ar afla în Siria, să fie condamnată...
O audiere procedurală de două săptămâni - cu uşile închise - a început luni şi urmează să le permită avocaţilor să se exprime cu privire la ancheta...
Atacantul egiptean al formaţiei Liverpool, Mohamed Salah, testat pozitiv cu noul coronavirus, la 13 noiembrie, s-a vindecat de Covid-19 şi poate evolua în...
Unicul condamnat în dosarul atentatului sângeros cu bombă vizând un avion Boeing 474 aparţinând companiei americane Pan Am de la Lockerbie din 1988 ar putea...
Atacantul formaţiei Liverpool Mohamed Salah s-ar fi infectat cu noul coronavirus la nunta fratelui său, Nasr, organizată la Cairo şi la care a participat în...
Atacantul formaţiei Liverpool Mohamed Salah, aflat la echipa naţională a Egiptului, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, informează BBC.