Emiratele Arabe Unite (EAU) şi-au deschis miercuri la Tel Aviv prima ambasadă în Israel, o etapă în normalizarea relaţiilor între cele două ţări, după ce Israelul şi-a deschis ambasada la Abu Dhabi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Odată cu deschiderea acestei misiuni diplomatice, în sediul Bursei din Tel Aviv, EAU devin a treia ţară arabă cu o ambasadă pe teritoriul israelian, după Egipt şi Iordania.

”Emiratele Arabe Unite şi Israelul sunt două ţări ale inovaţiei. Ne putem servi de această creativitate pentru a coopera în vederea unui viitor mai prosper şi mai stabil al ţărilor noastre şi regiunii”, a declarat la inauguarea ambasadei ambasadorul EAU în Israel Mohamed Mahmoud Fateh Ali Al-Khaja.

”Acest acord istoric este necesar să fie extins la alte ţări care caută pacea cu Israelul”, a subliniat noul preşedinte israelian Isaac Herzog, care a asistat la ceremonie, în holul Bursei, la două etaje sub sediul ambasadei, potrivit unei echipe AFP de la faţa locului.

EAU şi Israelul au anunţat o normalizare a relaţiilor în vara lui 2020, la îndemnul fostei administraţii republicane a lui Donald Trump.

Bahrainul, altă monarhie de la Golful Persic, dar şi Marocul şi Sudanul au anunţat în ultimele luni acorduri în vederea unei nornalizări a relaţiilor cu diplomaţii.

Noul şef al diplomaţiei israeliene Yaïr Lapid a efectuat, la sfârşitul lui iunie, o vizită în EAU, unde a inaugurat prima ambasadă israeliană într-o ţară de la Golful Persic, o etapă salutată de către Statele Unite, marele aliat al Israelului, dar denunţată de către palestinieni.

De la Fatahul laic al lui Mahmoud Abbas şi până la islamiştii din Hamas, palestinienii au denunţat aceste acorduri de normalizare pe care le-au catalogat drept ”trădare” a ţărilor arabe, deoarece consideră că acest proces este necesar să aibă loc după - ci nu înaintea - soluţionării conflictului israeliano-palestinian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.