Guvernul american al lui Joe Biden a aprobat o vânzare de armament - în valoare de aproape 200 de milioane de dolari - Egiptului, însă s-a angajat să exercite presiuni în problema drepturilor omului, după ce un activist american a evocat o hărţuire a familiei sale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Biden - care s-a angajatsă înceteze să susţină operaţiuni ale Arabiei Saudite în Războul din Yemen şi care reexaminează o vânzare de avioane de luptă de tip F-35 Emiratelor Arabe Unite (EAU) - a anunţat marţi că a aprobat vânzarea a 168 de rachete tactice Egiptului.

Departamentul de Stat a anunţat într-un comunicat că a aprobat vânzarea - supusă unei examinări în Congres -, deoarece Egitpul ”continuă să fie un partener strategic important în Orientul Mijlociu”.

Noul preşedinte american Joe Biden a promis să adopte o poziţie mai fermă în probema drepturilor omului decât predecesorul său Donald Trump, care l-ar fi declarat pe preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi drept ”dictatorul (său) preferat”.

TORTURĂ

Un avocat al lui Mohamed Soltan,un cetăţean american care a angajat proceduri judiciare împotriva în Statele Unite cu privire la presupuse torturi în carcerele egiptene, a declarat că poliţişti în civil au efectuat duminică o descindere la şase membri ai familiei activistului şi că i-au plasat pe doi veri ai acestuia în detenţie.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Statm Ned Price, a anunţatcă Statele Unite sunt la curent şi ”studiază” dosarul.

”Luăm în serios acuzaţii cu privire la arestarea sau detenţia arbitrară”, a declarat el presei.

”Ne vom lua valorile cu noi la fiecare relaşie pe care o avem pe glob. Asta îi include pe partenerii noşti apropiaţi în domeniul securităţii. Asta include Egiptul”, a spus el.

Mohamed Soltan, fiul unui membru al confreriei Fraţii Musulmani, în prezent interzisă, a fost arestat în august 2013, după ce Abdel Fattah el-Sisi l-a destituit pe fostul preşedinte islamist, primul şef de stat egiptean ales în ultimele decenii, Mohamed Morsi.

El a fost eliberat în 2015 şi expulzat în Statele Unite, după ce a renunţat la cetăţenia egipteană.

Activistul a lansat proceduri judiciare la un tribunal american în iunie, iar în ianuarie a colaborat cu membri ai Congresului Statelor Unite la formarea unui Grup de lucru parlamentar dedicat promovării drepturilor omului în Egipt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.