Curtea Supremă federală irakiană, cea mai înaltă instanţă constituţională din Irak, a respins luni o plângere depusă de către foşti paramilitari din cadrul Hashd al-Shaabi în vederea anulări rezultatului ultimelor alegeri legislatve, a constatat un jurnalist AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alianţa Cuceririi”, vitrina politică a Hashd al-Shaabi a depus această plângere denunţând un scrutin pătat de fraude la 10 octombrie.

Această formaţiune influentă, susţinută de către Teheran, a obţinut doar 17 mandate, mult mai puţine decât cele 48 în fostul Parlament cu 329 de deputaţi.

”Tribunalul federal a decis să respingă plângerea care cerea ca rezultatele definitve să nu fie validate şi ca reclamantul să plătească cheltuielile de judecată”, a anunţat judecătorul Jassem Mohamed Aboud, care a citit verdictul.

”Verdictul este constrângător pentru toate autorităţile”, ceea ce înseamnă că tribunalul a validat în mod oficial rezultatul alegerilor legislative, a subliniat unul dintre avocaţii Comisiei Electorale, prezent la audieri luni.

O altă hotărâre urma să fie pronunţată, în vederea anunţării oficiale a faptului că rezultatele alegerilor au fost validate.

Curentul liderului şiit Moqtada Sadr, marele rival al Hashd al-Shaabi, a obţinut o victorie în alegeri, cu 73 de mandate, devenind prma putere în Parlament, potrivit rezultatelor oficiale, anunţate de Comisia Electorală.

În pofida acestui eşec, Hashd al-Shaabi rămâne un actor politic de neocolit, susţinut de Iran şi de cei 160.000 de combatanţi ai săi integraţi în forţele regulate irakiene.

Lideri din cadrul Alianţei Cuceririi au prezentat recent, într-o conferinţă de presă, motivele plângerii lor, o serie de probleme din timpul alegerilor.

Ei au subliniat, citând rapoarte de expertiză ale unei frme germane comandate de către Comisia Electorală în vederea evaluării  desfăşurării alegerilor, că amprentele digitale ale multor alegători nu au fost recunoscute în votul electronic.

Ei au denunţat, de asemenea, defecţiuni ale unui aparat electronic - C-100 - folosit la vot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.