Cei trei bărbaţi acuzaţi de faptul că au făcut parte sau au fost complici ai celulei jihadiste care a comis dublul atentat, soldat cu 16 morţi, în Catalonia, în nord-estul Spaniei, în 2017, revendicat de către Statul Islamic (SI), au fost condamnaţi joi la pedepse cuprinse între opt şi 53 de ani de închisoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mohamed Houli Chemlal şi Driss Oukabir, judecaţi cu privire la apartenenţă la această celulă jihadistă, au fost condamnaţi la 53 de ani şi jumătate şi, respectiv, 46 de ani de închsoare.

Parchetul cerea ca ei să fie condamnaţi la 41 şi, respectiv, 36 de ani de închisoare.

Tribunalul Audienţa Naţională de la Madrid, însărcinat cu dosare teroriste, precizează într-un comunicat că pedeapsa efectivă a celor doi ”nu va depăşi 20 de ani”.

Tribunalul a dat însă curs cererii parchetului cu privire la Said Ben Iazza, pe care l-a condamnat la opt ani de închisoare cu privire la faptul că a dat un vehicul şi documente atacatorilor.

Primul atentat a avut loc la 17 august, pe celebrul bulevard Ramblas, la Barcelona, unde o camionetă a intrat în trecători şi a ucis 14 persoane, majoritatea turişti străini.

În fuga sa, şoferul a asasinat altă persoană, pentru a-i fura maşina cu care a fugit.

Câteva ore mai târziu, alţi cinci membri ai celulei au comis al doilea atac la malul mării, în mica staţiune balneară Cambrils, 100 de kilometri mai sud, unde au lovit mai multe persoane cu un vehicul, după care au înjunghiat mortal o femeie.

Cei şase autori ai acestor două atacuri, revendicate de către organizaţia jihadistă Statul Islamic, toţi marocani, au fost ucişi de poliţie.

Cei trei bărbaţi au fost condamnaţi miercuri nu cu privire la dublul atac, ci cu privire la o explozie care a avut loc în mod accidental, cu o zi înainte de atacuri, într-o casă, la Alcanar, la sud de Barcelona, unde au fost depozitaţi explozivi şi butelii de gaze naturale, scrie Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.