Serbia şi Kosovo au ajuns joi la un acord prin care să pună capăt unor tensiuni la frontieră, a anunţat Reprezentantul Uniunii Europene (UE) pentru Dialog...
Un avion la bordul căruia se afla o echipă tehnică din Qatar a sosit miercuri la Kabul, capitala Afganistanului, pentru a discuta despre ”reluarea...
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său egiptean Abdel Fattah el-Sisi au discutat marţi, într-o videoconferinţă, cu regele Abdallah al II-lea...
Preşedintele francez Emmanuel Macron se întâlneşte luni cu omologul său egiptean Abdel Fattah el-Sisi, în semn de ”susţinere a unei medieri egiptene în...
Procurorul general din Amman Hassan al-Abdallat a interzis publicarea vreunor informaţii cu privire la prinţul Hamza, acuzat de complot împotriva fratelui său...
Iranul dispune de două ”cascade” de centrifuge perfecţionate, cu o capacitate de îmbogăţire a uraniului de aproape patru ori mai mare decât a celor...
Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif cere Uniunii Europene (UE) să joace rolul de mediatoare între Iran şi Statele Unite, în vederea unei...
Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri că urmează să se întâlnească cu reprezentanta opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care s-a...
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat marţi ”presiuni externe fără precedent” asupra Belarusului, o ţară zguduită de o contestare fără...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reitarat, la Vilnius, refuzul european de a recunoaşte realegerea lui Aleksandr Lukaşenko la 9 august şi i-a promis...
Reprezentanta opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia îl îndeamnă din nou pe preşedintele francez Emmanuel Macron să fie ”mediatorul de care avem teribil...
Moscova consideră că o reformă constituţională în Belarus ar fi o soluţie pe termen lung la criza politică din această fostă republică sovietică,...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a denunţat joi ”ostilitatea clară” afişată de anumite ţări europene ”faţă de naţiunea...
Emmanuel Macron a anunţat luni că urmează să discute cu preşedinţii iranian Hassan Rohani, american Donald Trump şi rus Vladimir Putin săptămâna...
Opozantul regimului chavist Juan Guaido a afirmat că orice mediere internaţională în criza din Venezuela, precum cea a Norvegiei, trebuie să ducă la...
Norvegia a confirmat vineri organizarea sub auspiciile sale a unor negocieri între reprezentanţi ai puterii şi opoziţiei din Venezuela, în vederea...
Preşedintele separatist catalan Quim Torra i-a cerut şefului Guvernului spaniol Pedro Sanchez să accepte o mediere internaţională, într-o scrisoare...
Ministrul de Externe al Ecuadorului a declarat că şederea de cinci ani şi jumătate a lui Julian Assange în ambasada ţării sale din Londra este "de...
Nouăsprezece asociaţii şi comunităţi on-line cer preşedintelui Klaus Iohannis să folosească atribuţiile de mediator pe care i le conferă Constituţia...
Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude Juncker a declarat vineri că el nu vrea ca regiunea spaniolă Catalonia să devină independentă, deoarece...
Preşedintele Guvernului spaniol Mariano Rajoy a respins miercuri, în Parlament, oferta de mediere în criza din Catalonia şi a îndemnat la respectarea...
Preşedintele catalan Carles Puigdemont i-a răspuns miercuri seara, într-o alocuţiune, regelui Spaniei Felipe al VI-lea, care i-a acuzat marţi seara, într-un...
Preşedintele catalan Carles Puigdemont a cerut luni o mediere internaţională în conflictul dintre regiunea sa şi Madrid şi a solicitat retragerea forţelor...
Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a îndemnat sâmbătă, la Doha, la o detensionare rapidă a situaţiei la Golful Persic, o regiune afectată de o...
Cea de a IV-a ediţie a Galei Excelenţei în Mediere reuneşte anul acesta pentru prima dată, elita mediatorilor din România şi reprezentanţi de marcă ai...