Reprezentanta opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia îl îndeamnă din nou pe preşedintele francez Emmanuel Macron să fie ”mediatorul de care avem teribil de nevoie” pentru a soluţiona criza din Belarus, declară ea pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem teribil de nevoie de o mediere pentru a evita să fie vărsat şi mai mult sânge. Domnul Macron ar putea fi acest mediator şi ar putea fi capabil să-l influenţeze pe domnul Putin, cu care are relaţii bune”, declară Tihanoveskaia.

Ea a cerut o întâlnire cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unei vizite pe care şeful statului francez o efectuează la Vilnius luni şi marţi.

Câteva sute de persoane au fost arestate duminică în Belarus, în cursul unor manifestaţii la care au participat zeci de mii de oameni, împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere, la 9 august, o contestă de atunci.

”Aproximativ 200” de persoane au fost arestate, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului belarus de Intrne, Olga Cemodanova.

Alţi aproximativ 150 demanifestanţiau fost arestaţi sâmbătă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.