Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri că urmează să se întâlnească cu reprezentanta opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care s-a întâlnit marţi cu preşedintele francez Emmanuel Macron în Lituania, relatează AFP.
”Mă voi întâlni în curând” cu Tihanovskaia, a anunţat şefa Guvernului german în Bundestag.
Merkel a subliniat că ”admiră curajul” femeilor care manifestează cu regularitate împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, în urma relegerii controversate a acestuia la începutul lunii trecute.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cancelarul german l-a îndemnat pe Lukaşenko - a cărui realegere nu este recunoscută de către Uniunea Europeană (UE) şi nici de Canada şi Statele Unite, dar care este susţinut de Rusia - ”să înceapă un dialog cu populaţia”, ”fără amestecul Estului sau Vestului”.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut marţi, într-o vizită în Lituania, o mediere internaţională în vederea orgamizării unor noi alegeri prezidenţiale în Belarus, sub controlul comunităţii internaţionale, după scrutinul de la 9 august, denunţat drept fraudulos de către opoziţia belarusă şi Occident.
”Vom face tot ceea ce putem, ca europeni, pentru a ajuta într-o mediere” pe care să o ”realizeze ferm OSCE”, a declarat şeful statului francez.
Macron a îndemnat totodată UE să pregătească măsuri punitive pe care să le impună regimului Lukaşenko, după ce Regatul Unit şi Canada au impus sancţiuni Minskului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...