Serbia şi Kosovo au ajuns joi la un acord prin care să pună capăt unor tensiuni la frontieră, a anunţat Reprezentantul Uniunii Europene (UE) pentru Dialog între cele două părţi Miroslav Lajcak, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem un acord! După două zile de negocieri intense, un acord în vederea unei dezescaladări şi unor mjlocace de avansare tocmai a fost încheiat”, a anunţat într-o postare pe Twitter Miroslav Lajcak.

Tensiuni au izbucnit la 20 septembrie, după ce Priştina a interzs numerele de înmatriculate auto sârbe şi a impus înlocuirea acestora cu numere de înmatriculare auto kosovare temporare.

În vederea aplicării acestei măsuri, autorităile kosovare au trimis unităţi specae din cadrul poliţiei kosovare în nordul Kosovo, o regiune cu o populaţie majoritară de etnie sârbă.

Ulterior, sute de etnici sârbi au blocat drumuri care conduceau către două posturi de frontieră în regiune.

Serbia a ridicat, ca răspuns, nivelul de alertă al armatei sârbe şi a trimis tancuri în apropiere de forntieră.

Priştina invocă o măsură ”de reciprocitate”, în contextul în care vehcule înmatriculate în Kosovo, nerecunoscut de Belgrad, sunt obligate - de ani de zile - să-şi pună numere de înmatriculate sârbe pentru a intra în Serbia.

Potrivit textului acestui acord, negociat sub egida UE şi publicat de către Miroslav Lajcak pe Twitter, Kosovo a acceptat să-şi retragă - sâmbătă - din regiune forţele speciale de poliţie.

În mod simultan, baricadele ridicate de către etnici sârbi vor fi ridicate.

Forţa NATO însărcinată cu securitatea în Kosovo (KFOR) de la sfârşitul războiului dintre separatiştii kosovari şi forţele sârbe (1998-1999), urmează să fie desfăşurată în zonă - timp de două săptămâni -, potrivit acordului.

Cele două părţi au convenit totdată o soluţie temporară a problemei numerelor de înmatriculare auto, până la negocierea unui compromis definitiv.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.