Fondul de Garantare a Asiguraţilor anunţă că a soluţionat 72.688 cereri de plată, în primele zece luni ale anului, valoarea plăţilor efectuate în contul...
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat vineri că a achitat în primele trei luni despăgubiri în valoare de circa 188,67 milioane lei, iar din...
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului, că cele două...
Vienna Insurance Group a raportat anul trecut un profit net de 466 milioane de euro, mai mare cu 24% faţă de 2021, în timp ce volumul primelor a crescut cu...
Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) a avizat, în cursul anului 2022, în cadrul comisiei speciale un număr de 68.791 cereri de plată, pentru toate...
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat luni că a avizat, până la 31 august 2022, 40.305 cereri de plată, pentru creditorii de asigurări ai...
Poliţele de garanţii emise de către City Insurance au încetat de drept, creditorii de asigurare pot depune la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cereri...
Ziua de 20 Iulie este ultima în care creditorii de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance SA mai pot depune cereri de plată la...
Casa de insolvenţă CITR a anunţat că a finalizat în patru luni raportul privind cauzele celui mai mare faliment din istoria recentă a României, City...
Zurich Insurance a fost de acord să-şi vândă afacerile din Rusia membrilor echipei locale, asigurătorul elveţian, care a renunţat la sigla Z de pe...
CITR vine cu clarificări privind sumele pretinse de creditorii City Insurance şi arată că suma de 8,4 miliarde lei reprezintă expunerea totală aferentă...
Falimentul Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA este definitiv prin decizia instanţei, anunţă Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA)....
Casa de insolvenţă CITR a finalizat prima etapă din gestionarea falimentului City Insurance şi a demarat analiza necesară pentru a stabili principalele cauze...
Poliţele RCA emise de societatea City Insurance încetează de drept pe 11 mai 2022, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Şoferii trebuie să...
Casa de insolvenţă CITR, parte a Impetum Group, în calitate de lichidator judiciar al City Insurance, cea mai mare companie de asigurări din România intrată...
Compania elveţiană de asigurări Zurich Insurance a eliminat sigla Z de pe reţelele de socializare, după ce această literă a devenit un simbol al...
Vienna Insurance Group AG (VIG), principalul grup de asigurări în Austria, a anunţat marţi că volumul primelor a crescut la 11 miliarde de euro (+5,5%) în...
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, OUG privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie. Garanţia de buna execuţie trebuie...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că beneficiarii PNDR cu poliţe de asigurare emise de City Insurance trebuie să prezinte o...
Casa de insolvenţă CITR, parte a Impetum Group, a fost numită de către Tribunalul Bucureşti lichidator judiciar al City Insurance, urmând să fie confirmat...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat marţi că, până la expirarea poliţei pe care o deţin, beneficiarii Programului National...
Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) a lansat miercuri un call center disponibil la numărul...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) solicită tuturor companiilor de intermediere în asigurări să informeze de îndată toţi clienţii asupra...
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat luni că a luat act de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară...
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice ridică joi documente de...