Sute de persoane au cerut, sâmbătă, la mai multe marşuri gay, la Berlin, drepturi egale pentru lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali (LGBT), relatează DPA.
Poliţia germană încerca sâmbătă să afle mai multe despre motivaţiile unui tânăr care suferă de tulburări psihiatrice, care a ucis vineri trei persoane...
Două avioane Eurofighter aparţinând Forţelor Aeriene Germane au foist trimise în România, în scopul supravegherii spaţiului aerian de-a lungul flancului...
Un avion aparţinând companiei aeriene irlandee low-cost Ryanair care asigura o legătură de la Dublin la Cracovia a fost nevoit să aterizeze pe un aeroport la...
Serviciile germane de informaţii interne (BfV) din landul Saxonia îi supraveghează pe membrii mişcării islamofobe Pegida, care a apărut în această regiune...
Poliţia germană a arestat un suspect, în noaptea de luni spre marţi, în legătură cu scrisori de ameninţare semnate de ”NSU 2.0”, o trimitere la...
Patru persoane au fost ucise, iar o a cincea a fost grav rănită, într-o clinică pentru persoane cu deficienţe, în apropiere de Berlin, în Germania, iar o...
O infirmieră este vizată într-o anchetă a poliţiei, în Germnia, după ce a administrat o soluţie salină unui număr de şase persoane, pentru a ascunde...
Ciocniri au avut loc miercuri, la Berlin, între manifestanţi şi poliţie, care încerca să disperseze o manifestaţie împotriva izolării impuse din cauza...
Un tribunal militar de la Moscova a respins luni o plângere a opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi prin care-i acuză de ”inacţiune” pe...
Serviciile germane de informaţii interne BfV au decis să plaseze Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) sub supravegherea poliţiei,...
Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a fost transferat joi de la închisoarea din Moscova în care era încarcerat după ce a fost arestat la întoarcerea în...
Sute de poliţişti au efectuat joi percheziţii la Berlin şi în regiune, vizând mediul crimei organizate, şi au arestat doi suspecţi în cadrul unei anchete...
Autorităţile daneze şi germane au anunţat vineri că au dejucat un eventual atentat islamist, în urma unei serii de arestări în cele două ţări, în...
Kremlinul şi-a exprimat miercuri satisfacţia faţă de ”acţiunea fermă” împotriva manifestanţilor care cer eliberarea opozantului politic Aleksei...
Cel puţin 4.027 arestări au avut fost operate de către forţele de ordine, desfăşurate masiv, mai ales la Moscova, împotriva a mii de manifestanţi care au...
Poliţia rusă a procedat duminică la cel puţin 2.200 de arestări şi a blocatcentrul mai multor oraşe - inclusiv al Moscovei - în timpul unor manifestaţii...
Mai mulţi apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi au fost plasaţi joi în detenţie, înainte ca un tribunal să hotărască să-l menţină...
Uniunea Europeană (UE) dezbate luni noi sancţiuni ţintite vizând Rusia, în urma arestării, în weekend, în această ţară, a peste 3.000 de...
Preşedintele Consiliului European Charles Michel anunţă că l-a sunat vineri pe preşedintele rus Vladimir Putin şi că i-a cerut ”eliberarea imediată” a...
Opozantul rus Aleksei Navalnîi denunţă luni ”cea mai totală ilegalitate” a procedurii care-l vizează - după ce a fost arestat, cu o zi înainte -...
Ministrul german de Externe Heiko Maas îndeamnă luni Rusia să-l ”elibereze imediat” pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, în urma arestării sale,...
Poliţişti puternic înarmaţi căutau, pe jos şi cu elicopterul, suspecţi într-un schimb de focuri în cartierul Kreuzberg, la Berlin, soldat cu patru...
Un detectiv privat - presupusul ”creier” al scandalului Ibizagate, care a doborât de la putere Guvernul austriac în 2019 - a fost arestat la Berlin, la...
Sute de agenţi din cadrul poliţiei germane au lansat joi percheziţii ample la Berlin şi Hamburg vizând mediul crimei organizate, anunţă autorităţile,...