Parlamentul European (PE) a adoptat marţi o legislaţie care vizează să oprească declinul biodiversităţii şi care le impune statelor membre ale Uniunii...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit, joi, la COP 7 - Convenţia Cadru privind Protecţia şi Dezvoltarea Durabilă a Carpaţilor, despre includerea...
Florin Stoican, geolog, conservaţionist, co-fondator al Parcului Naţional Buila Vânturariţa şi al Parcului Natural Văcăreşti şi unul dintre iniţiatorii...
Ministrul Mediului Mircea Fechet a declarat, după ce a vizitat Pădurea Trivale din Piteşti, unde este amplasat şi un cort de petreceri, că a rămas uimit de...
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a semnat miercuri, la sediul ONU, Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine...
Turcia a renunţat să găzduiască COP16 - un mare summit internaţional al biodiversităţii -, care urma să aibă loc în 2024, din cauza cutremurelor care au...
Ambasada Germaniei la Bucureşti susţine proiectul „Eco Awareness – White Charter on Biodiversity and Climate Change” propus de organizaţa...
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să profite de vizita sa de stat în China, prevăzută în perioada 5-8 aprilie, pentru a ”coopera” împreună...
Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat că nu a fost afectată biodiversitatea din Delta Dunării, în prezent, din cauza lucrărilor de dragare, iar...
Managerii de active la nivel global, care controlează mii de miliarde de dolari, nu reuşesc să investească într-un mod care să protejeze clima,...
Ţări din întreaga lume au adoptat luni un acord istoric la COP15, conferinţa pe teme de mediu organizată la Montreal, în încercarea de a opri distrugerea...
Conferinţa ONU privind biodiversitatea (COP15) începe miercuri la Montréal cu o provocare colosală - cele 190 de ţări membre să încheie în două...
Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns marţi la un acord asupra unui text de lege care prevede interzicerea importului...
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a subliniat, miercuri, de ZIua Biodiversităţii, că planeta trece printr-o triplă criză, din care declinul...
Numărul incendiilor de pădure, în Amazonia, a crescut cu 8% în iulie, faţă de aceeaşi lună anul trecut, potrivit unor date oficiale publicate luni,...
Activişti în lupta împotriva modificărilor climatice blocau luni - cu mâinile lipite de uşi - intrarea în sediul Fondului Monetar Internaţional (FMI), la...
Implementarea proiectelor în teritoriile ruse din Arctica nu trebuie amânată din cauza sancţiunilor, dimpotrivă, rata de aplicare a acestora trebuie...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat miercuri la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping despre criza din Ucraina şi ”necesitatea unei...
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie referitoare la „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030: Să readucem natura în viaţa noastră”, ce...
Preşedintele chinez Xi Jinping a denunţat vineri, în faţa omologului său francez Emmanuel Macron şi cancelarului Angela Merkel ”bariere comerciale”...
Oraşe din întreaga lume şi-au stins luminile timp de o oră, sâmbătă, pentru a marca Ora Pământului (Earth Hour), o iniţiativălansată de către World...
Preşedintele francez Emmanuel Macron vrea să organizeze un referendum în vederea introducerii în primul articol al Constituţiei Franţei a luptei împotriva...
Emmanuel Macron s-a plimbat joi pe gheţarul Mer de Glace - fără zăpadă anul acesta -, constatând impactul încălzirii globale asupra gheţarului, în...
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi-a prezentat miercuri ”Pactul verde”, o foaie de drum către neutralitatea modificărilor...
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl acuză pe omologul său brazilian Jair Bolsonaro de faptul că a ”minţit” cu privire la angajamentele în favoarea...