Fosta Primă Doamnă Carla Bruni-Sarkozy, o cântăreaţa şi manechin, a fost adiată joi în calitate de inculpată în ancheta cu privire la retractarea în...
Un parlamentar georgian, Levan Habeişvili, care a fost bătut în timp ce participa la o manifestaţie pro-UE, şi-a arătat rănile, ”urmele Rusiei”, în...
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în...
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare...
Colegiul Medicilor din Bucureşti finalizează, marţi seară, ancheta la Spitalul Pantelimon, unde s-a reclamat administrarea necorespunzătoare a unui...
Cel puţin trei persoane au murit la Paris într-un incendiu, în noaptea de luni spre marţi, într-un bloc în arondismentul al II-lea, în centrul capitalei,...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat că băieţelul în vârstă de şase ani care ar fi fost vândul...
Premierul spaniol Pedro Sanchez a pus capăt luni unei perioade de cinci zile de incertitudine şi a anunţat că rămâne la putere, în pofida unei ”campanii...
Primarul comunei prahovene Ciorani, Voicu Marin, trimis în judecată pentru falsificarea documentelor electorale, în favoarea Partidului Naţional Liberal, la...
Un afroamerican, Frank Tyson, în vârstă de 53 de ani, care a fost eliberat condiţionat recent de la închisoare, suspectat de faptul că era implicat într-un...
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki,...
Mii de simpatizanţi ai Partidului Socialist spaniol (PSOE) s-au adunat sâmbătă pentru a-i cere premierului Pedro Sanchez să nu demisioneze, cu mai puţin de...
Ministrul israelian al Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir a fost rănit uşor într-un accident rutier şi a fost transportat la spital, vineri, anunţă...
Cel puţin zece persoane au murit într-un incendiu care izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-un hotel în care locuiau persoane fără adăpost, la...
DIICOT anunţă, vineri, că băiatul din judeţul Gorj care ar fi fost vândut a fost preluat de către autorităţile germane, încă din data de 18 aprilie....
Ministra Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero a precizat, referitor la cazul un băieţel din judeţul Gorj care ar fi fost vândut...
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi...
O Curte de Apel de la New York a anulat joi condamnarea cu privire la viol şi agresiuni sexuale a fostului producător star la Hollywood Harvey Weinstein din...
Premierul spaniol Pedro Sánchez anunţă miercuri, într-o scrisoare publicată pe X, că ”se gândeşte” la o eventuală demisie, după anunţarea...
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat la Marignier, în Haute-Savoie est), suspectat de pregătirea unei acţiuni jihadiste în timpul Jocurilor...
Uniunea Europeană (UE) cere miercuri o anchetă ”independentă” după descoperirea unor gropi comune în principalele spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.
Specialiştii au identificat scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic, în aval de Podul Garibaldi, judeţul Cluj, fiind demarată o anchetă pentru...
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza,...
Un adjunct al ministrului rus al Apărării Serghei Şoigu, Timur Ivanov, a fost arestat cu privire la presupuse fapte de corupţie, anunţă marţi Comitetul rus...
Treisprezece gardieni de închisoare au fost arestaţi luni în Italia din cauza agresării unor minori încarceraţi la Milano (nord), iar alţi opt gardieni au...