Trei maşini în care se află şase persoane sunt implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier ieşire din Alba Iulia spre Sebeş. O persoană a...
Licenţiat în medicină, Fernando Estévez, antrenorul formaţiei Eldense, din a doua ligă spaniolă, i-a acordat primul ajutor unui spectator care se...
Salvamontiştii din Neamţ intervin, sâmbătă, pentru salvarea a două persoane - un adult şi un copil – care au suferit traumatisme ale membrelor inferioare.
Lucrările de execuţie pentru intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare destinate acoperişurilor monumentelor istorice Castelul Peleş şi...
O conductă subterană pentru transportul apei s-a avariat, într-un cartier din Cluj-Napoca, iar mai multe subsoluri au fost inundate.
Pompierii intervin, miercuri dimineaţă, pentru izolarea unei zone de pe strada Luncilor din municipiul Curtea de Argeş, unde au fost semnalate scurgeri de gaze...
Circulaţia se derulează în condiţii de iarnă, pe Transalpina, unde ninge şi este depusă zăpadă pe carosabil. Drumarii intervin cu două lame şi material...
Crucea unei biserici din Constanţa s-a rupt şi stă să cadă, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Deocamdată nu s-a stabilit dacă elementul de...
Salvamontiştii din Argeş au intervenit pentru găsirea şi recuperarea a patru turişti care s-au rătăcit şi care erau extrem de obosiţi. Salvatorii montani...
Un puternic incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum a izbucnit, vineri seară, într-un bloc din judeţul Harghita, iar un bărbat de 27 de ani a...
Poliţia din Hamburg, în nordul Germaniei, evacuat miercuri un liceu după ce a fost alertată cu privire la prezenţa a două persoane, probabil adolescenţi,...
ISU Constanţa intervine, vineri seară, după ce au fost semnalate scurgeri de gaz dintr-un vagon al unui tren încarcat cu gaz lichefiat, propan, benzină şi...
Pompierii din Prahova intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins pădurea din Valea Doftanei, zona Barajului Paltinu. Incendiul se manifestă...
Poliţia franceză a deschis focul, la Paris, în staţia Bibliothèque François Mitterrand, asupra unei femei care purta vălul abaya şi care făcea...
Pompierii din Buzău intervin, duminică, la un bloc din Râmnicu Sărat unde au fost constatate scăpări de gaze pe casa scării. Şaptesprezece persoane au...
Mai multe cabluri electrice au fost doborâte, vineri dimineaţă, de un utilaj transportat pe o platformă, într-o comnună din Argeş, mai multe echipaje...
Un bărbat din Slatina s-a închis, joi, într-o cameră a llocuinţei şi ameninţa că se va sinucide, fiind chemat un negociator. Acesta a reuşit să...
Apele Române anunţă, că s-a confirmat poluare cu produs petrolier pe râul Cibin, în Sibiu, iar echipa de intervenţie a izolat unda de poluare prin montarea...
Un incendiu de proporţii a izbucnit, miercuri, la o hală de producţie fibră de sticlă din Gheorgheni, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Au...
Poliţiştii din judeţul Braşov au intervenit în forţă pentru imobilizarea unui bărbat care şi-a alungat soţia din imobil şi a ameninţat că va incendia...
Forţele de ordine au intervenit, luni, în judeţul Suceava, pentru salvarea unei femei care voia să-şi părăsească concubinul, acesta fiind agresiv....
Autorităţile din judeţul Constanţa au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mai multe persoane s-au intoxicat cu soluţie pentru...
Echipaje medicale din judeţul Bistriţa-Năsăud intervin, vineri seară, pentru acordarea primului ajutor unei persoane care a căzut pe scări şi este...
Trei tineri au fost ridicaţi de poliţiştii constănţeni, după ce asupra unuia dintre ei a fost găsită o substanţă interzisă, iar o fată a încercat să...
Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz şi-a clamat miercuri nevinovăţia, în prima zi unui proces împotriva sa, la Viena, cu privire la mărturie falsă în...