Salvamontiştii din Argeş au intervenit pentru găsirea şi recuperarea a patru turişti care s-au rătăcit şi care erau extrem de obosiţi. Salvatorii montani au ajuns la victime după 8 ore de mers prin zăpadă, pe viscol, cu vizibilitate zero. După 11 ore, acţiunea se apropie de final, turiştii ajungând într-o zonă de unde pot fi preluaţi cu maşini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Salvamont Argeş anunţă că a intervenit, încă de duminică seară, pentru salvarea a patru turişti.

”Patru turişti coborâţi din Negoiu, rătăciţi şi epuizaţi sub Şaua Podeanu au nevoie de evacuare. Unul dintre ei se deplasează foarte greu”, anunţa, duminică seară târziu, Salvamont Argeş.

Salvatorii montani au precizat că acţiunea a fost extrem de dificilă din cauza vremii şi a condiţiilor meteorologice - viscol, zăpadă mare şi vizibilitate zero.

Salvamontiştii au ajuns la victime după 8 ore de marş, iar după 11 ore, cu toţii, victime şi salvatori, au ajuns în drumul forestier Topolog de unde urmează să fie preluaţi auto.

”Turiştii sunt foarte obosiţi, dar cu stare generală bună”, au mai transmis salvamontiştii.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.