ALDE îşi însuşeşte propunerea PSD de desemnare a Vioricăi Dăncilă pentru postul de prim-ministru, a declarat vicepreşedintele formaţiunii, Teodor Meleşcanu, la finalul şedinţei Coaliţiei. El a spus că Viorica Dăncilă este "o persoană non-conflictuală, care a înţeles foarte bine şi şi-a asumat programul de guvernare, continuarea lui şi realizarea cât mai rapidă a tuturor măsurilor pe care le conţine". De la şedinţa Coaliţiei a lipsit preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La şedinţa Coaliţiei, ALDE a fost reprezentat de Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu şi Daniel Chiţoiu.

"PSD ne-a propus candidatura doamnei Dăncilă. Principala noastră preocupare a fost de a efectua împreună evaluarea în legătură cu această candidatură pe care ne-am însuşit-o şi noi, la ALDE. Argumentele pe care le-am avut au fost legate de faptul că este în primul rând o doamnă, ceea ce ar reprezenta o deschidere interesantă în viaţa politică românească, are o foarte bună experienţă în activitatea cu Uniunea Europeană în calitatea de europarlamentar, este o persoană non-conflictuală şi a înţeles foarte bine şi şi-a asumat programul de guvernare, continuarea lui şi realizarea cât mai rapidă a tuturor măsurilor pe care le conţine", a declarat Meleşcanu, la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Potrivit acestuia, ALDE consideră că "nu trebuie făcute remanieri foarte largi". "Dacă o să fie nevoie de ceva, se va discuta în coaliţie. Dar în principiu, poziţia noastră este de a ne păstra portofoliile", a mai spus ministrul de Externe.

Europarlamentarul Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru postul de premier, în urma demisiei lui Mihai Tudose, căruia partidul i-a retras sprijinul politic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.