Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat, duminică, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace în Elveţia, el a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin nu va pune capăt războiului şi că trebuie oprit "în orice fel putem", fie prin mijloace militare fie prin mijloace diplomatice.

Ajutorul occidental nu este suficient pentru a câştiga războiul, a adăugat el, precizând că summitul a arătat că sprijinul internaţional pentru Ucraina nu a slăbit.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Reuniunea s-a încheiat cu zeci de ţări participante angajându-se să susţină integritatea teritorială a Ucrainei.

A fost adoptat un document final care a pus pe seama Rusiei suferinţele şi distrugerile provocate de război.

Cu toate acestea, mai multe ţări participante, printre care India, Africa de Sud şi Arabia Saudită, nu l-au semnat.

Scopul summitului a fost acela de a crea un sprijin cât mai larg posibil pentru un proces care ar putea contribui la încheierea războiului din Ucraina.

Peste 90 de ţări şi organizaţii internaţionale au participat la summit. Rusia nu a fost invitată, iar cel mai mare susţinător al acesteia, China, nu a fost prezentă, ceea ce i-a determinat pe unii să pună la îndoială eficienţa summitului.

Unii dintre cei reuniţi în staţiunea elveţiană Bürgenstock nu erau cei mai apropiaţi susţinători ai Ucrainei, inclusiv Arabia Saudită, al cărei ministru de externe a avertizat că Ucraina va trebui să accepte compromisuri dificile, şi Kenya, care s-a pronunţat împotriva sancţiunilor recente impuse Rusiei.

Declaraţia finală solicită restabilirea controlului ucrainean asupra centralei nucleare din Zaporojie, care este ocupată în prezent de Rusia.

De asemenea, documentul se referă la invazia Rusiei ca la un "război", o etichetă pe care Moscova a respins-o.

În plus, solicită schimbul tuturor prizonierilor şi returnarea copiilor răpiţi de Rusia.

Subiectele cele mai controversate, cum ar fi statutul terenurilor aflate sub ocupaţie rusă, vor fi lăsate pentru mai târziu.

Vorbind cu jurnaliştii după summit, Zelenski a mulţumit liderilor mondiali care au participat, spunând că este recunoscător că aceştia au dat dovadă de independenţă, venind în ciuda presiunilor din partea Rusiei de a nu veni.

"Acest summit arată că sprijinul internaţional [pentru Ucraina] nu slăbeşte", a spus el, menţionând că state care nu erau implicate anterior în eforturile diplomatice s-au alăturat procesului.

Întrebat de BBC dacă poziţia mai slabă a Ucrainei pe câmpul de luptă l-a forţat să ia în considerare mişcări diplomatice, el a răspuns că nu a fost cazul şi că Ucraina a vorbit întotdeauna despre pace. El a spus că prezenţa Moscovei la negocieri ar demonstra dorinţa sa de pace.

"Rusia poate începe negocierile mâine dacă se retrage din teritoriile noastre", a precizat el.

Zelenski a mai spus că China nu este inamicul Ucrainei. "Noi respectăm China şi integritatea sa teritorială, vrem ca China să facă acelaşi lucru pentru noi", a spus el, făcând totodată apel la Beijing să se implice serios în dezvoltarea propunerilor de pace.

Anterior, premierul olandez Mark Rutte a declarat că participanţii au fost uniţi în căutarea păcii în Ucraina. "Ştim cu toţii că suntem doar la început, la începutul unei căi spre pace", a spus el. "Şi în ciuda faptului că unii dintre noi, în jurul acestei mese, avem opinii diferite cu privire la modul exact în care să ajungem la pace pentru Ucraina, să nu existe nicio confuzie... suntem total uniţi la o viziune comună asupra principiilor, asupra valorilor, asupra decenţei. Nu invadezi o altă ţară. Nu răpeşti copii. Nu te joci politic cu aprovizionarea cu alimente a lumii. Şi nu pui în pericol siguranţa nucleară."

Se aştepta ca toate delegaţiile să susţină o declaraţie finală de condamnare a invaziei Rusiei, dar cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat duminică jurnaliştilor că declaraţia nu va fi susţinută în unanimitate.

Zelenski a declarat sâmbătă că rezultatele summitului elveţian vor fi comunicate Moscovei "pentru ca la cel de-al doilea summit de pace să putem stabili sfârşitul real al războiului".

Rusia a calificat evenimentul din Elveţia drept o pierdere de timp, iar vineri preşedintele Vladimir Putin a declarat că ar fi de acord cu o încetare a focului dacă Ucraina îşi va retrage trupele din patru regiuni pe care Rusia le ocupă parţial şi pe care susţine că le-a anexat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.