Rusia a cucerit de Crăciun satul fortificat ucrainean Marinka, lângă Doneţk, îi raportează Şoigu lui Putin Externe 25 dec 2023
Charles al III-lea subliniază în mesajul de Crăciun valorile ”universale” împărtăşite de marile religii, consideră protejarea Pământului o datorie spirituală şi îndeamnă la compasiune faţă de cei vulnerabili Externe 25 dec 2023
Avionul A340 al companiei româneşti Legend Airlines pleacă de Crăciun spre India cu 301 de indieni la bord, după ce a fost blocat la Vatry, în Franţa, cu privire la un trafic de persoane. Aceste suspiciuni nu au fost ridicate definitiv de justiţia francez Externe 25 dec 2023
Un al doilea suspect, un bărbat în vârstă de 20 de ani, arestat în ajunul Crăciunului cu privire la furtul ”stopului” cu drone al lui Bansky la Londra. Tânărul, eliberat pe cauţiune. Externe 25 dec 2023
Aleksei Navalnîi se află în Colonia Penitenciară nr. 3 din Kharp, în Iamalo-Neneţ, în Arctica, dincolo de Cercul Polar arctic, anunţă Iarmîş. El a fost vizitat de Crăciun de către un avocat Externe 25 dec 2023
Ucraina anunţă că a doborât, de Crăciun, 28 dintre 31 de drone lansate de Rusia, din Crimeea ocupată, şi două rachete Externe 25 dec 2023
Francisc denunţă în mesajul de Crăciun Urbi et Orbi o ”recoltă îngrozitoare” de civili nevinovaţi şi ”situaţia umanitară disperată” în Fâşia Gaza. Cere sfârşitul războaielor în Ucraina, Siria, Yemen, Liban şi Armenia şi atacă industria armamentului a ”mar Externe 25 dec 2023
Incendiu la bordul cargoului nuclear rus Sevmorput, un spărgător de gheaţă, în portul Murmansk Externe 25 dec 2023
Ucrainenii sărbătoresc pentru prima oară în istoria lor modernă Crăciunul odată cu catolicii şi ortodocşii români, greci şi bulgari la 25 decembrie, ”departe de Moscova”. ”Ne rugăm pentru sfârşitul războiului. Ne rugăm pentru victorie. Pentru pace, pentru Externe 25 dec 2023
Peste 240 de copii au ajuns la Urgenţă, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, în şase luni, după accidente cu trotinete electrice / 8% dintre ei aveau sub 10 ani / 10% au fost internaţi la ATI cu leziuni foarte graveastăzi, 09:15
Trump afirmă că va înfiinţa o unitate specială dedicată AI şi va numi un „ţar” în acest domeniu, pe fondul îngrijorărilor legate de dezvoltarea rapidă a tehnologieiastăzi, 06:05
Ploieşti - Includerea unei statui a personajului Domnul Goe într-un proiect de artă stradală provoacă nemulţumirea PSD, care acuză că „un simbol naţional a fost pângărit” cu culorile curcubeului /Val de ironii după ce liderul local PNL s-a arătat indignatieri, 17:23
Spotmedia.roUn profesor român și echipa lui de la Stanford au creat șoareci cu creiere pe jumătate umane
Colecistectomia, cel mai sigur tratament al litiazei biliare. Chirurg: “Pietrele sunt periculoase, indiferent de mărimea lor”
Studiu Wellhub: HR managerii din România resimt, mai acut decât media globală, presiunea retenţiei talentelor şi costurile generate de epuizarea angajaţilor
DIGI şi Asociaţia Îngeri pentru Suflete redeschid uşile „Dulăpiorului Fermecat” pentru 900 de elevi din judeţul Arad
Forumul Economic România–Republica Moldova – F.E.R.M., ediţia a II-a: Două economii, mai multe oportunităţi – România şi Republica Moldova
PPC şi Asociaţia Kola Kariola organizează ateliere gratuite pentru persoanele cu animale de companie, în patru oraşe din ţară
Peste 240 de copii au ajuns la Urgenţă, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, în şase luni, după accidente cu trotinete electrice / 8% dintre ei aveau sub 10 ani / 10% au fost internaţi la ATI cu leziuni foarte graveastăzi, 09:15
Liderii lumii se reunesc la ONU pe fondul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina; Inteligenţa artificială intră în centrul agendeiastăzi, 11:26
Gorj: Femeie reţinută după ce fiica ei a reclamat că a bătut-o, legat-o şi ameninţat-o cu un cuţit. Acuzaţiile că a fost legată şi ameninţată nu se confirmă, însă fata are pe corp urme care indică faptul că a fost agresată astăzi, 12:41
Soluţia de criză la care recurg agenţiile de recrutare, după blocarea Platformei Work in Romania: Personal non-UE, înlocuit temporar cu salariaţi români. Se fac recrutări punctuale, în funcţie de fiecare proiectastăzi, 09:00
UPDATE - Moscova a fost ţinta a sute de drone; două persoane au murit, iar o rafinărie a fost afectatăastăzi, 06:00
Ed Sheeran recunoaşte că a făcut „greşeli” în timp ce a abordat controversa legată de Macklemore în cadrul concertului de la Philadelphia - VIDEOastăzi, 05:22
Ambasadorul SUA la Bucureşti: Acest oraş m-a primit pe mine şi familia mea cu braţele deschise, iar noi suntem recunoscători că ne aflăm aici. Urez Bucureştiului să se bucure, în continuare, de dezvoltare şi de parteneriatul şi prietenia cu Statele Uniteastăzi, 09:46
OpenAI, Anthropic, Google şi SpaceXAI, date în judecată pentru presupusă înţelegere ilegală de încetinire a dezvoltării AIastăzi, 13:23Economic
Reacţie din partea ARTOWN Now în scandalul statuii Domnului Goe. Artista care a realzoiat proiectul aminteşte că a mai folosit curcubeul şi în alt proiect prezentat public, tot la Ploieşti. Statuia nu este a oraşului, ci a ARTOWN Now astăzi, 13:22SocialAbonament
Gorj: Femeie reţinută după ce fiica ei a reclamat că a bătut-o, legat-o şi ameninţat-o cu un cuţit. Acuzaţiile că a fost legată şi ameninţată nu se confirmă, însă fata are pe corp urme care indică faptul că a fost agresată astăzi, 12:41Eveniment
Macron şi Carney se întâlnesc în arhipelagul francez Saint-Pierre şi Miquelon, într-un semnal pentru Trumpastăzi, 12:40Externe
Dr. Radu Ţincu: Aducerea în terapie intensivă a pacientului care nu are nicio şansă de supravieţuire înseamnă în primul rând o lipsire de demnitate / Este necesară o lege a paliaţieiastăzi, 12:36Social
MMA: Ciryl Gane devine primul francez campion în UFC, după ce Tom Aspinall a renunţat la centurăastăzi, 12:15Sport
Suceava: Bărbatul care şi-a înjunghiat mama a fost reţinut, fiind anchetat pentru violenţă în familie sub forma tentativei de omor. De frica lui, femeia, care sângera abundent, s-a ascuns într-un lan de porumbastăzi, 11:57Eveniment
Zece zile care au schimbat cursul inteligenţei artificiale; Liderii marilor companii AI cer încetinirea dezvoltării tehnologieiastăzi, 11:57Economic
Liderii lumii se reunesc la ONU pe fondul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina; Inteligenţa artificială intră în centrul agendeiastăzi, 11:26Externe