Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că nu a ştiut că şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Lucian Pahonţu, a avut legături cu fosta Securitate şi a participat la reprimarea manifestaţiilor de la baricada de la Inter, la Revoluţie, împotriva manifestanţilor pentru libertate. El respinge ideea că şeful SPP deţine secrete, arătând că cel care deţine secrete este şeful Serviciului Român de Informaţii.
Traian Băsescu consideră că părerea celor care cred că şeful SPP este "stăpânul secretelor" politicienilor este una "deformată".
"Şeful secretelor trebuie căutat la SRI, nu la SPP", a afirmat fostul preşedinte al ţării.
Acesta spune că nu a cunoscut trecutul lui Lucian Pahonţu atunci cînd l-a numit în fruntea SPP.
"Nu am ştiut că a fost în securitate, eu l-am luat de la Ministerul de Interne. Mi s-a adus o fişă, el figura la Ministerul de Interne", spune Băsescu, amintind că a dorit să îi schimbe pe foştii şefi ai serviciilor care deţinuseră funcţiile în perioada lui Ion Iliescu.
Băsescu spune, la Digi 24, că îl cunoştea pe Lucian Pahonţu din perioada în care acesta era şef în Jandarmerie şi jandarmii l-au susţinut, asigurînd ordinea, în campania de demolare a chişcurilor din Capitală.
"Ăsta a fost motivul pentru care când mi-a fost propus de Ministerul de Interne am spus da. M-am gândit să cer (propuneri - n.r.) la Ministerul Apărării sau la Interne, am cerut la Interne şi am primit această recomandare căreia i-am dat curs imediat pentru că îl ştiam de când dărâmam chioşcuri", spune Băsescu, admiţând că nu a verificat dosarul lui Lucian Pahonţu.
"Dosarul lui era la Ministerul de Interne", a argumentat Traian Băsescu.
Acesta a reafirmat că nu a primit niciodată informaţia conform căreia Pahonţu a fost la baricada de la Revoluţie, subliniind că, în opinia sa, nici ministrul de Interne de la acel moment nu avea această informaţie.
Băsescu spune că a schimbat şefii de servicii şi a cerut desecretizarea arhivelor fostei Securităţi pentru a da semnalul că nu este "controlabil".
"Am vrut să se ştie că eu sunt şeful acestui stat şi că nu cocoloşesc istoria statului român", a explicat Băsescu.
