Siemens obţine un contract ”istoric”, în valoare de 8,1 miliarde de euro, în vederea construirii a trei reţele feroviare între 60 de oraşe în Egipt, a şasea cea mai mare reţea feroviară de mare viteză din lume Externe 31 mai 2022
Lavrov cere Kievului şi Occidentului să acţioneze împotriva crizei cerealelor. ”Mingea e în terenul lor” Externe 31 mai 2022
Fostul lider conservator William Hague anunţă o posiblă moţiune de cenzură împotriva lui Boris Johnson, în iunie, din cauza scandalului ”partygate” Externe 31 mai 2022
Războiul din Ucraina propulsează inflaţia la 8,1% în zona euro, un ”record” de la începutul publicării acestui indicator, în ianuarie 1997 Externe 31 mai 2022
Cinci persoane ucise într-o operaţiune ”antiteroristă” în estul Tadjikistanului, la frontiera cu Afganistanul şi China, zguduită de confruntări armate Externe 31 mai 2022
Nabih Berri, reales preşedinte al Parlamentului libanez în al şaptelea mandat la rând Externe 31 mai 2022
Ultimul raport AIEA privind instalaţii nucleare nedeclarate la Marivan, Varamin, Turquzabad nu este ”drept” şi ”echilibrat”, denunţă Iranul Externe 31 mai 2022
Doi militari ruşi, Aleksandr Bobîkin şi Aleksandr Ivanov, condamnaţi la 11 ani şi jumătate de închisoare, după ce sunt găsiţi vinovaţi de justiţia ucraineană de bombardarea cu lansatoare multiple de rachetă a unor sate în regiunea Harkov Externe 31 mai 2022
Rusia descoperă 152 de cadavre ale unor combatanţi ucraineni într-un furgon al cărui sistem frigorific nu funcţiona în oţelăria Azovstal şi vrea să le predea Kievului Externe 31 mai 2022
Banca rusească Sberbank dă asigurări că nu va fi afectată de excluderea sa din Swift, impusă de Uniunea Europeană Externe 31 mai 2022
Senatul îl susţine pe Trump, după ce Camera Reprezentanţilor votase o rezoluţie ce limita puterile de război ale preşedintelui împotriva Iranuluiieri, 23:00
Doi bărbaţi, înjunghiaţi în plină zi în New York / Agresorul ar fi strigat ”Allah akbar” / Poliţia analizează posibilitatea ca incidentul să fie o infracţiune motivată de urăastăzi, 05:48
Tesla şi Alphabet pierd împreună aproape 500 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă, după rezultatele financiare şi majorarea investiţiilor în AIastăzi, 05:37
Profit.roULTIMA ORĂ Moștenirea Carrefour pentru frații Pavăl (Dedeman). Lasă afacerea din România pe pierdere și cu vânzări mai mici
Studiu: Românii nu ştiu că mersul pe jos poate face bine şi minţii, nu doar corpului. Doar 12% merg frecvent în drumeţii, deşi cei care o fac declară mai multă energie şi o calitate mai bună a vieţii
Hisense prezintă noua strategie bazată pe inteligenţă artificială (AI) pentru viitorul locuinţelor inteligente
Masterclass despre diagnosticul ecografic al endometriozei, în august, la Bucureşti. Programul include ecografii şi intervenţii chirurgicale transmise în direct
DRONĂ DOBORÂTĂ LA BUZĂU - Gheorghiţă Vlad: Cel care a angajat drona este căpitan, iar cel care l-a asistat este locotenent. Nu au mai mult de 28 de ani / În NATO au fost patru situaţii de acest gen, două rezolvate cu piloţi româniastăzi, 16:17
Grindeanu: Juriştii PSD analizează în acest weekend dacă deciziile luate în ultimele două şedinţe de Guvern exced competenţele legale limitate ale Cabinetului demisastăzi, 15:55
Coordonatorul grupului de reflecţie de la Palatul Cotroceni care a definit identitatea naţională şi populismul, prof. Sergiu Mişcoiu: Sunt lucruri care se ştiau despre ce înseamnă identitatea românească /Nu ştiu cum au fost aleşi membrii grupuluiastăzi, 09:00
Miruţă dezminte informaţiile privind costul vacanţei sale şi publică factura: „De când tulbur apele celor mufaţi la banul public, rafale de minciuni şi acuzaţii false sunt rostogolite la adresa mea. Am o veste proastă pentru ei: abia m-am încălzit”astăzi, 10:21
ANM - Urmează o săptămână cu temperaturi sub cele specifice, în sud-estul ţării. Primele trei săptămâni din august, temperaturi peste cele obişnuite, în special în vestul ţării astăzi, 08:03
Medicul ATI Elena Copaciu: Posturile în sănătate sunt blocate şi se scot la concurs cu ţârâita. Pare ironică susţinerea unor rectori pentru obligativitatea absolvenţilor la buget să practice medicina o vreme în Romania! Când posturile sunt blocate?astăzi, 08:20
Avertisment de la agenţiile de spionaj: Hackerii ruşi vizează adresele de e-mail ale experţilor din domeniul nuclear şi ale contractorilor din sectorul apărării din SUAastăzi, 04:34
Partidul Naţional Liberal: Legea salarizării este una dintre cele mai dificile reforme asumate prin PNRR şi trebuia adoptată în urmă cu mai mulţi ani / Ilie Bolojan a ales să nu paseze din nou responsabilitateaastăzi, 19:21Politic Intern
Riga îl convoacă pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei în legătură cu avarierea, într-un atac rusesc, a consulatului leton din Sloviansk - VIDEOastăzi, 19:12Externe
Un atac rus cu rachete a ucis 10 persoane şi a rănit aproape 100 în regiunea Kiev, la un eveniment al industriei de apărareastăzi, 18:46Externe
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Există interes pentru proiecte comune cu SUA în infrastructură, digitalizare, siguranţă şi securitate aeroportuară / Ambasadorul Darryl Nirenberg, la sediul CNABastăzi, 18:43Economic
DRONĂ DOBORÂTĂ ÎN BUZĂU - Ursula von der Leyen: Felicit Armata Română pentru reacţia sa rapidă şi eficientă / Consolidarea apărării şi a capacităţii de descurajare de-a lungul frontierei de est rămâne o prioritate absolutăastăzi, 18:41Politic Extern
FRF: Oportunităţi extinse pentru tinerii fotbalişti. Jucătorii disponibili pentru împrumut pot fi listaţi pe platforma „Hai la Fotbal”astăzi, 18:31Sport
Hunedoara: O femeie a pierdut controlul maşinii şi a lovit doi biciclişti care circulau din sens opus / Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănităastăzi, 18:29Eveniment
Casa Albă anunţă că Trump şi Zelenski se vor întâlni la Washington săptămâna viitoareastăzi, 18:15Externe