Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, îndeamnă Parlamentul ucrainean să înfiinţeze un Comitet însărcinat cu controlul armamentului primit de către Ucraina din Occident în lupta împotriva Rusiei, o iniţiativă care intervine după ce Uniunea Europeană (UE) şi-a exprimat îngrjorarea faţă de un trafic cu armament, pe care l-a trimis Kievului, destinat unor grupări infracţionale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Parlamentul, ca putere legislativă, ar trebui să se implice în controlul ajutorului de la aliaţi în domeniul Apărării. Obiectivul nostru este să fim cât mai transparenţi posibil în timpul regimului legii marţiale”, a îndemnat joi, într-o postare pe Telegram, Andrii Iermak.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene dă asigurări, însă, că armamentul furnizat de către Occident este ”înregistrat şi trimis pe front”.

Acest Comitet parlamentar ”se va ocupa de pregătirea şi examinarea problemelor legate de controlul folosirii armamentului primit de la partenerii noştri”, precizează Iermak.

”Transparenţa este cea mai bună reţetă împotriva manipulărilor şi dezinformării ruse”, subliniază el.

Uniunea Europeană a anunţat săptămâna aceasta înfiinţarea în Republica Moldova a unui Centru de luptă împotriva crimei organizate, mai ales împotriva contrabandei cu armament provenind din Ucraina vecină.

Kievul să asigurări că monitorizează îndeaproape armamentul pe care-l primeşte din Occident şi că acest lucru este o ”prioritate” a Guvernului lui Volodimir Zelenski.

Ucraina acuză Rusia de faptul că este cea care difuzează o propagandă pe tema proliferării contrabandei cu armament.

Armamentul uşor este tot mai disponibil pe teritoriul ucrainean, începând din 2014, când rebeli separatişti ucraineni proruşi susţinuţi de Moscova au făcut secesiune, în două regiuni din bazinul minier Donbas (est), şi au declanşat un război cu armata ucraineană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.