O bătrână de 90 de ani din Galaţi a fost jefuită de două femei care i-au spus că vor să îi dea nişte alimente şi pe care le-a lăsat să intre în...
Peste 500 de kilograme de produse lactate şi preparate din carne, 152 de kilograme de legume şi fructe, dar şi 162 de litri de alcool şi produse de...
Un tânăr şi mama acestuia au fost reţinuţi pentru proxenetism fiind acuzaţi că ar fi determinat mai multe tinere, între care şi două minore, să...
Arhiepiscopia ”Dunării de Jos” organizează mai multe manifestări religioase, între care şi o procesiune cu moaştele Sfintei Filofteia, în perioada...
Cel de-al doilea om al străzii incendiat în urmă cu aproximativ o lună la Galaţi, un bărbat de 59 de ani, a murit în spital, după ce ar fi suferit mai...
Autorităţile gălăţene aplică o serie de măsuri pentru prevenirea apariţiei pestei porcine în judeţ, astfel încât dacă în punctele de trecere a...
Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, a declarat, miercuri, în urma protestului localnicilor din comuna Slobozia Conachi, care cer bani de la Guvern...
Doisprezece deţinuţi care fac parte din trupa de teatru "Phoenix” a Penitenciarului Galaţi vor interpreta, miercuri seară, pe scena Teatrului Nottara, din...
Aproximativ o sută de locuitori ai comunei gălăţene Slobozia Conachi, afectată de inundaţiile din octombrie, au protestat, miercuri, în faţa sediului...
Un bărbat de 48 de ani, din Galaţi, care lipea, pe un panou electoral, un afiş prin care îi îndemna pe oameni să nu voteze, a fost amendat cu 500 lei, iar...