Agricover lansează prima platformă financiară din Europa dedicată fermierilor. Investiţie de 12 milioane de lei

Agricover lansează prima platformă financiară din Europa dedicată fermierilor. Investiţie de 12 milioane de lei

Grupul Agricover, unul dintre principalii jucători din agribusiness din România, anunţă că lansează Agricover Pay, platformă financiară digitală dedicată exclusiv fermierilor, în urma unei investiţii de 12 milioane de lei. Aceasta asociază contul de plăţi, transferurile, cardul, accesul la finanţare, precum şi la alte informaţii şi servicii relevante pentru activitatea fermei. Fermierii gestionează plăţile direct din aplicaţie, iar cardul poate fi utilizat pentru cheltuielile curente ale fermei, atât în magazine, cât şi online.

„Agricover lansează Agricover Pay, prima platformă financiară din Europa dedicată fermierilor, o aplicaţie mobilă care integrează contul de plăţi, transferurile, cardul Visa Platinum Business, alături de accesul direct la finanţările Agricover Credit IFN şi la informaţii relevante din piaţa agricolă. Construită nativ în jurul nevoilor specifice agriculturii, noua platformă digitală va adăuga progresiv noi servicii pentru administrarea şi dezvoltarea fermelor din România”, se arată într-un comunicat transmis de Agricover. 
Infrastructura financiară este construită de Agricover Payments – instituţie de plată autorizată şi supravegheată de Banca Naţională a României – împreună cu parteneri strategici. În calitate de membru principal al reţelei Visa, compania emite cardul Visa Platinum Business pentru toţi utilizatorii aplicaţiei, iar tranzacţiile în lei şi atribuirea IBAN-urilor virtuale sunt asigurate de Libra Internet Bank.
Investiţia realizată până în prezent în dezvoltarea Agricover Pay depăşeşte 12 milioane de lei, susţin reprezentanţii Agricover. 
„Antreprenorii din agricultură au nevoie de soluţii simple, rapide şi bine conectate între ele. Ne poziţionăm ca o soluţie complementară sistemului bancar, iar ca instituţie de plată păstrăm agilitatea şi viteza de execuţie specifice unui fintech, pentru a putea lansa rapid produse şi servicii noi, adaptate nevoilor reale ale fermierilor”, a declarat Andrei Vasile, CEO Agricover Payments.
Experienţa utilizatorilor este simplificată prin emiterea automată a unui card Visa Platinum Business pentru fiecare cont nou creat în aplicaţie. Astfel, fermierii beneficiază de infrastructura, standardele de securitate şi acceptarea internaţională ale uneia dintre cele mai mari reţele de plăţi la nivel global.
Fermierii efectuează plăţile direct din aplicaţie, iar cardul poate fi folosit pentru cheltuielile curente ale fermei, inclusiv în online.
Integrarea cu Agricover Credit IFN conectează finanţarea direct cu plăţile. Clienţii pot vedea în aplicaţie creditele active şi pot accesa disponibilul din liniile de capital de lucru deja aprobate, astfel încât fondurile să poată fi utilizate rapid atunci când apare o nevoie sau o oportunitate în fermă. De asemenea, clienţii vor putea să iniţieze digital solicitări de finanţare adresate Agricover Credit IFN.
În acelaşi timp, platforma oferă informaţii şi servicii esenţiale pentru activitatea agricultorilor, cum ar fi evoluţia preţurilor la cereale, motorină şi îngrăşăminte. De asemenea, aceştia  pot să consulte direct în aplicaţie facturile, istoricul tranzacţiilor şi informaţiile relevante din relaţia comercială cu Agricover.
Agricover Payments face parte din Grupul Agricover şi este, în esenţă, o companie agri-fintech, dedicată dezvoltării de soluţii financiare digitale integrate pentru fermieri, într-o abordare de pionierat pentru ecosistemul agricol şi financiar digital din România. 
Grupul Agricover activează în sectorul agricol din România şi deserveşte peste 11.000 de fermieri la nivel naţional. Modelul de afaceri al Agricover este structurat de-a lungul lanţului de producţie agricolă, în două segmente. Pe de o parte este vorba de Agrifinance, care reuneşte Agricover Credit IFN, Agricover Payments şi Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare, iar, pe de altă parte, de zona de Agribusiness - Agricover Distribution şi Agricover Commodities, companii specializate în distribuţia de inputuri agricole - seminţe certificate, produse pentru protecţia şi nutriţia plantelor şi combustibil furnizate fermierilor locali.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră