Aproximativ două mii de oameni au participat, duminică, la Galaţi, la o procesiune cu moaştele Sfintei Filofteia, racla fiind adusă cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Racla cu moaştele Sfintei Filofteia, adusă duminică la Galaţi de la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost întâmpinată la Biserica Vovidenia de un sobor de preoţi în frunte cu arhiepiscopul "Dunării de Jos", Casian Crăciun. 

Ulterior aproximativ două mii de credincioşi şi preoţi au însoţi racla într-o procesiune pe strada Domnească, până la Catedrala Arhiepiscopală unde aceasta va rămâne până pe 30 noiembrie.     

Oamenii care au participat la eveniment au spus că au venit să se roage în primul rând pentru sănătate. "Vin în fiecare an la procesiune pentru că mereu este adusă la Galaţi o raclă cu moaşte sfinte. Venim să ne închinăm, să ne rugăm pentru sănătate. Când îţi mai trăiesc părinţii, te mai plângi lor, dar când nu mai ai pe nimeni vii să te plângi sfinţilor - la ei ne găsim alinarea", a spus Ileana Vasile, o femeie în vârstă.     

În continuare, în municipiul Galaţi vor avea loc, până în 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului, o serie de manifestări religioase ce vor include procesiuni, slujbe, seminarii, expoziţii şi acţiuni filantropice.     

Luni vor avea loc seminarii şi expoziţii pe teme religioase la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi la Teatrul Muzical Nae Leonard.

Marţi, la Catedrală, va avea loc Sfânta Liturghie arhierescă, urmată de programe cultural-educative la Capela “Sfântul Apostol Andrei” a Seminarului Teologic, după care va fi un program liturgic şi catehetic organizat pentru angajaţii platformei siderurgice ”ArcelorMittal”, cu prilejul aducerii moaştelor Sfântului Andrei la capela combinatului. De la ora 18.00 este programată slujba de priveghere închinată Sfântului Apostol Andrei. În continuare, la ora 19.00, va începe ”Pelerinajul luminii“, închinat Sfântului Andrei, care se va desfăşura pe traseul: Catedrala Arhiepiscopală – capela ”Sfântul Apostol Andrei“ a Seminarului Teologic.

Miercuri, după programul liturghic de la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 12.00, se vor oferi pachete cu alimente sau hrană caldă pentru 20 de familii sărace din fiecare parohie. Apoi, de la ora 13.00, ASCOR ”Sfântul Apostol Andrei“ – Galaţi, împreună cu reprezentanţi ai filialelor ASCOR din ţară, vor susţine un concert de colinde.

Evenimentele continuă şi de Ziua Naţională, când de la ora 8.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la ora 10.00 Te-Deum, atât în Catedrala Arhiepiscopală, cât şi în toate bisericile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.