La aniversarea a 20 de ani pe piaţa locală, Auchan România lansează „Căsuţe pentru căsuţe”, un proiect de solidaritate realizat în parteneriat cu Habitat for Humanity, prin care susţine construirea a 10 locuinţe pentru familii aflate în situaţii de vulnerabilitate. Auchan a alocat 625.000 de euro pentru realizarea proiectului, iar locuinţele vor fi construite în perioada 2026-2027, în două localităţi din judeţele Bacău şi Prahova.
O căsuţă de jucărie pentru tine. Un acasă pentru o familie!
Tu construieşti un acoperiş de jucărie alături de cei dragi, iar 10 familii vulnerabile beneficiază de un acoperiş adevărat pe care îl vor numi acasă!
Auchan invită clienţii să se alăture iniţiativei prin achiziţia unor căsuţe de jucărie pentru construcţie, colecţionabile şi disponibile în magazinele sale, banii din vânzarea acestora mergând ca sprijin către construcţia de case reale, pentru familiile nevoiaşe.

Aceştia pot găsi în toate magazinele Auchan, inclusiv în magazinele MyAuchan Petrom, dar şi pe auchan.ro, opt modele de căsuţe colecţionabile, care pot fi cumpărate individual şi care, împreună, formează simbolic o stradă. Preţul unui kit este de 39,99 lei: https://www.auchan.ro/casute-pentru-casute/produsul.
De asemenea, căsuţele de jucărie pot fi şi un prilej bun şi distractiv de a-i învăţa pe cei mici ce înseamnă empatia, generozitatea şi bucuria de a face bine, arătându-le că, prin gesturi simple, putem schimba viaţa celor din jur.
Totodată, prin acest proiect, Auchan îşi doreşte să transforme aniversarea a 20 de ani într-un gest de recunoştinţă faţă de comunităţile care au fost mereu aproape.

Construite pentru oameni, cu grijă pentru mediu şi cu implicarea comunităţii
Casele vor fi predate complet construite şi finisate, racordate la utilităţi, incluzând finisaje interioare şi exterioare, instalaţii electrice, sanitare şi termice, precum şi dotările sanitare esenţiale. Locuinţele sunt construite pe structură din lemn, integrând soluţii cu un impact redus asupra mediului, în formule de tip duplex şi cvadruplex.
Activităţile de pe şantiere implică atât voluntari, cât şi echipe profesioniste, toate lucrările fiind realizate sub coordonarea şi verificarea specialiştilor.

Proiectul „Căsuţe pentru căsuţe” ajunge şi în şcolile din 18 oraşe
Auchan adaugă proiectului şi o componentă educaţională. Astfel, 1.000 de seturi educaţionale de construcţie, diferite de căsuţele colecţionabile disponibile la vânzare, vor fi distribuite gratuit în şcoli din cele 18 oraşe în care compania este prezentă.
Seturile destinate şcolilor conţin un număr mare de piese şi nu au un model prestabilit, astfel încât elevii să poată construi împreună, la nivel de clasă sau grupă, propria interpretare a unei case. Iniţiativa are rolul de a aduce în discuţie, într-un mod creativ, teme precum empatia, solidaritatea şi importanţa unui „acasă” sigur.
Auchan România şi Habitat for Humanity colaborează din 2023. Prin proiectul „Căsuţe pentru căsuţe”, parteneriatul intră în 2026 într-o nouă etapă, prin construirea celor 10 locuinţe în Moineşti, jud. Bacău, şi Berceni, jud. Prahova.
Video proiect aici : https://www.youtube.com/watch?v=Pp6YBAgUb4k.
Tu construieşti, noi construim! Pur şi simplu mulţumim!




























