Lituania mai face un pas către ridicarea interdicţiei constituţionale privind armele nucleare

Lituania mai face un pas către ridicarea interdicţiei constituţionale privind armele nucleare

Motivată de teama faţă de marele său vecin, Rusia, Lituania a aprobat marţi prezenţa armelor nucleare pe teritoriul său, votul decisiv al deputaţilor putând avea loc în ianuarie, relatează AFP.

„Reacţionăm la agresiunea Rusiei. Dacă Rusia nu ar fi declanşat războiul în Ucraina, nu am fi avut dezbateri precum cele de astăzi”, a declarat ministrul lituanian al apărării, Robertas Kaunas, citat de presa locală.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda declarase la începutul lunii iulie că îşi doreşte ca ţara sa să participe la disuasiunea nucleară occidentală împotriva Moscovei, în timp ce Parlamentul a început să aducă amendamentele necesare la Constituţie.

În septembrie, Kremlinul a avertizat că îşi va îndrepta armele nucleare către Lituania dacă această ţară baltică, membră a NATO, va găzdui pe teritoriul său ogive provenite din arsenalele aliaţilor săi.

Marţi, Parlamentul lituanian a aprobat amendamentul la Constituţie cu 106 voturi pentru, 18 împotrivă şi şase abţineri.

Următorul şi ultimul vot care va confirma adoptarea acestui amendament nu va putea avea loc decât în ianuarie 2027, în conformitate cu cerinţa legală privind un interval de cel puţin trei luni între voturile asupra modificărilor constituţionale, fiind necesară o majoritate de două treimi din voturile din Parlament.

Vilnius susţine că actuala interdicţie de a staţiona arme nucleare pe teritoriul său ar împiedica aliaţii săi să desfăşoare sau să deplaseze potenţial arme nucleare tactice pe teritoriul său, cu atât mai mult cu cât Lituania este singura ţară de pe flancul estic al NATO care are o astfel de interdicţie prevăzută în Constituţie.

Responsabilii baltici susţin că Rusia foloseşte o retorică nucleară pentru a exercita presiuni asupra NATO, invocând precedente ameninţări nucleare şi exerciţii militare care implică vastul arsenal nuclear al ţării. Rusia a anunţat deja desfăşurarea de rachete nucleare tactice în Belarus, ţară vecină cu state membre UE şi NATO precum Letonia, Lituania şi Polonia.

În 2022, ministrul lituanian al apărării de atunci, Arvydas Anusauskas, a declarat că Rusia deţine deja arme nucleare în enclava Kaliningrad de pe coasta Mării Baltice, situată între Polonia şi Lituania. La începutul lunii octombrie, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat, de asemenea, că va folosi „toate tipurile de arme” pentru a apăra Kaliningradul.

CITEȘTE ȘI Putin: Conflictele internaţionale foarte probabil vor continua pe măsură ce lumea se schimbă. Putem fi siguri că arma nucleară nu va fi folosită niciodată? Desigur că nu

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră