CFR Cluj îşi află adversara din turul 3 preliminar al Ligii Europa. Care sunt posibilii adversari Sport 1 sep 2020
Doi jucători de la PSG, suspecţi de infectare cu noul coronavirus. Ar fi vorba de Di Maria şi Paredes, care au fost în vacanţă la Ibiza Sport 1 sep 2020
Boca Juniors şi-a suspendat antrenamentele după mai multe cazuri de Covid-19 în rândul jucătorilor Sport 1 sep 2020
Laura Ioana Paar şi Alexandra Cadanţu, învinse în turul doi la turneul de categorie 125k de la Praga Sport 31 aug 2020
USR a depus un denunţ penal pentru fals intelectual, după introducerea în mod fraudulos a amendamentului neaprobat în raportul Comisiei juridice, la proiectul legii ANIieri, 15:59
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,7 a lovit zona din apropierea oraşului Napoli, provocând pagube şi pene de curentieri, 23:52
Exxon şi Chevron îşi dublează profiturile, pe fondul scumpirii petrolului provocate de războiul cu Iranulastăzi, 06:36
Sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor, săptămâna viitoare / Pe agendă, legea ANI, redepusă în Parlament de PNL şi USRieri, 19:37
Profit.roPREMIERĂ Primul oraș din România care introduce, după Revoluție, măsuri de economisire a electricității pe timpul nopții
Spotmedia.roImagini șocante din Grecia: Șoferii continuă să circule pe un pod prăbușit de 3 ani (Video)
Primul studiu observaţional desfăşurat pe Via Transilvanica despre impactul mersului pe jos asupra sănătăţii fizice şi emoţionale. Înscrie-te şi tu
Coral Companies lansează, în această toamnă, Coral Community, o platformă digitală dedicată comunităţilor din clădirile de birouri
Directorul adjunct Apele Române: Se face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru menţinerea în funcţiune a Centralei Nucleare Cernavodă / Prognozele nu sunt foarte îmbucurătoare / Până în 7 august Dunărea continuă să scadăastăzi, 13:03
Directorul CNAIR anunţă că a fost ridicat şi poziţionat încă un segment al tablierului podului peste râul Siret, pe Drumul Expres Brăila – Galaţi / Circulaţia trebuie deschisă până la finalul acestui an - VIDEOastăzi, 11:58
Şefa Gărzii de Mediu Timiş, după acuzaţiile ministrului Diana Buzoianu că nu a văzut o groapă ilegală de gunoaie lângă Timişoara: În ultimii 5 ani am acumulat 35 de controale pe raza localităţii - FOTO / VIDEOastăzi, 11:23
Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân – INSP: Alăptarea reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenţii de sănătate publică / România nu are date oficiale recente care să actualizeze indicatorul privind alăptarea exclusivă până la vârsta de şase lastăzi, 11:30
UPDATE - Canotaj: Medalie de aur pentru Simona Radiş şi Adriana Adam la Campionatele Europene de la Varese / Aur şi pentru Ştefan Berariu şi Florin Lehaci la dublu rame masculinastăzi, 12:05
O navă a agenţiei nucleare ruse Rosatom a fost scufundată de drone ucrainene în Marea Neagrăastăzi, 14:39Externe
Alpinism: Căutările au fost reluate în Pakistan pentru şapte alpinişti încă dispăruţi; au fost găsite trei cadavre / Printre cei dispăruţi de află şi celebrul alpinist Nirmal Purjaastăzi, 14:31Sport
Costumul alb purtat de John Travolta în filmul „Saturday Night Fever" va fi scos la licitaţie/ VIDEOastăzi, 14:20Entertainment
Sală polivalentă la standarde europene, inaugurată la Tulcea, după o investiţie de 187 de milioane de lei / Cseke Attila: Avem nevoie, mai mult ca niciodată, de o infrastructură sportivă care poate oferi o alternativă atractivă pentru tineriastăzi, 14:16Economic
Un nou instrument de AI pentru îmbunătăţirea diagnosticului, dezvoltat de cercetători pe fondul creşterii numărului cazurilor de demenţăastăzi, 14:00Sănătate
Rusia a lansat un număr record de rachete asupra Ucrainei în luna iulie (analiză AFP)astăzi, 13:44Externe
Altercaţie în Capitală – Un tânăr de 24 de ani, rănit cu o bucată de sticlă, în timp ce încerca să-şi protejeze tatăl care avea un confict cu un alt bărbat / Au intervenit mai multe echipaje de poliţieastăzi, 13:35Eveniment
UEFA salută decizia lui Infantino de a-şi retrage planul privind investitorii străini: Actuala conducere FIFA nu a pierdut doar încrederea UEFA, ci şi pe cea a multor altor membri ai familiei fotbaluluiastăzi, 13:21Sport