PPC Energie susţine o nouă ediţie a festivalului Spotlight din Bucureşti

PPC Energie susţine o nouă ediţie a festivalului Spotlight din Bucureşti

PPC Energie a pregătit o nouă instalaţie interactivă, Light Rider (Călăreţul de lumină), pentru Spotlight International Light Art Festival, care are loc în Bucureşti în perioada 9-11 octombrie 2026. Aflat la a 10-a ediţie, festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, iar PPC îl susţine din 2017.

Instalaţia Light Rider, creată de artistul Adrian Damian, este amplasată în Piaţa Revoluţiei, în jurul monumentului ecvestru al lui Carol I, unde un inel din schele metalice, cu diametrul de 16 m, devine o pistă de lumină. Fiecare vizitator care atinge unul dintre punctele instalaţiei intră în cursă şi va conduce un călăreţ de lumină. Dacă toţi călăreţii activi ajung la linia de sosire în aceeaşi secundă, întregul inel se luminează; efectul ilustrează principiul sincronizării, pe care se bazează sistemele energetice.

Cu tema „PLAYGROUND”, Spotlight 2026 transformă într-o galerie de lumină Calea Victoriei, între Hotelul Radisson Blu şi intersecţia cu Splaiul Independenţei, precum şi spaţiul interior ARCUB - Hanul Gabroveni şi în cadrul centrelor comerciale Mega Mall şi Promenada Mall, în perioada 9-11 octombrie, între orele 19:00 şi 23:00. Programul include 6 spectacole de video mapping, 13 instalaţii pe Calea Victoriei şi experienţe ARCUB, inclusiv în cele două centre comerciale.

PPC Energie se implică activ în proiecte de artă din toată ţara şi susţine instituţii culturale reprezentative care îmbogăţesc viaţa comunităţilor din care fac parte. În Bucureşti, companiile din grupul PPC în România susţin parteneri culturali precum Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti, ARCUB, Opera Comică pentru Copii, Muzeul Naţional Cotroceni şi Turneul Internaţional Stradivarius 2025. În această vară, PPC a fost prezent pe Calea Victoriei şi în cadrul proiectului „Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană”.

Susţinerea proiectelor culturale din toată ţara se aliniază cu strategia companiei de a se implica în dezvoltarea comunităţilor, în paralel cu furnizarea de servicii integrate, adaptate consumului eficient şi responsabil de energie electrică.

PPC Energie este furnizorul de energie electrică şi gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficienţă şi sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienţi casnici, companii şi instituţii din toată ţara şi o reţea de circa 80 de magazine moderne, portofoliul PPC Energie cuprinde produse şi servicii cu valoare adăugată care oferă clienţilor confort şi siguranţă.

viewscnt
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
Recomandările editorilor
Ultima oră