Numărul navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz a coborât la cel mai redus nivel din ultimele două luni, după ce atacurile asupra petrolierelor din această rută strategică au atins săptămâna trecută cea mai mare frecvenţă de la începutul războiului dintre SUA, Israel şi Iran, transmite Reuters, citând date privind transportul maritim.
Marţi, numai şapte nave care transportau mărfuri au traversat strâmtoarea, cel mai mic număr înregistrat după 23 iulie, potrivit companiei de analiză Kpler. Miercuri, traficul a crescut uşor, la zece nave, dar a rămas mult sub nivelul de peste 20 de nave pe zi consemnat duminică şi luni.
Volumul petrolului brut transportat prin strâmtoare a scăzut cu 27% faţă de maximul înregistrat în timpul războiului, în săptămâna precedentă, ajungând la cel puţin 10,1 milioane de barili pe zi, au arătat analiştii Kpler Emmanuel Belostrino şi Yui Torikata într-o notă publicată pe 6 octombrie.
Potrivit acestora, volumul a revenit la media din septembrie, dar reprezintă numai 74% din nivelul anterior conflictului. Cea mai mare parte a scăderii a provenit din reducerea transferurilor de petrol între petroliere în Golful Oman.
În schimb, exporturile de petrol de pe coasta Golfului Oman şi prin Marea Roşie au crescut la 6,7 milioane de barili pe zi, de peste două ori mai mult decât înaintea războiului, compensând reducerea transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz.
Această redistribuire a fluxurilor a permis menţinerea exporturilor totale de petrol brut din Orientul Mijlociu la nivelurile anterioare conflictului, potrivit Kpler.
Datele companiei LSEG indică opt nave care au traversat strâmtoarea marţi, faţă de 14 în ziua precedentă. Patru nave au intrat în strâmtoare, iar patru au ieşit. Printre acestea s-au numărat cinci petroliere şi nava de transport al gazelor naturale lichefiate Al Mafyar, încărcată la Ras Laffan, în Qatar, şi care urma să se îndrepte spre portul Qasim din Pakistan.
Statisticile nu includ navele care navighează cu sistemele automate de identificare AIS dezactivate pentru a evita detectarea.
Potrivit unor surse din domeniul securităţii maritime, atacurile asupra petrolierelor care traversează Strâmtoarea Ormuz au atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel săptămânal de la începutul războiului cu Iranul, în condiţiile în care producătorii din Golf încearcă să îşi majoreze exporturile.
În cel mai recent incident, un petrolier a fost lovit de proiectile la aproximativ 51 de mile marine nord de localitatea Madinat ash Shamal din Qatar, incident soldat cu victime, a anunţat miercuri agenţia britanică pentru operaţiuni comerciale maritime UKMTO.
Înaintea izbucnirii războiului, pe 28 februarie, aproximativ 125 de nave comerciale de mari dimensiuni traversau zilnic Strâmtoarea Ormuz, inclusiv petroliere, nave pentru transportul gazelor naturale lichefiate, vrachiere şi portcontainere.
Prin această rută treceau transporturi reprezentând aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol brut şi gaze naturale lichefiate.




























